Guvernul nu poate emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare

Dacă Guvernul are iniţiative legislative necesare, o poate face prin proiecte de lege
Dacă Guvernul are iniţiative legislative necesare, o poate face prin proiecte de lege

Senatul a respins, marţi, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, în perioada iulie-august 2020. În favoarea raportului de respingere a proiectului au votat 75 de senatori, 46 au fost împotrivă şi 9 s-au abţinut. 

Potrivit proiectul de lege al Guvernului, domeniile în care Executivul propune să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare sunt: finanţe publice şi economie; lucrări publice, dezvoltare şi administraţie; sănătate; afaceri interne; agricultură şi dezvoltare rurală; educaţie şi cercetare; cultură; comunicaţii; fonduri europene; precum şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

'În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (3) din Constituţie, în proiectul de lege se prevede că ordonanţele emise de Guvern vor fi supuse spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2020.

Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei', se arată în expunerea de motive a proiectului. Senatorul Viorel Ilie, afiliat grupului PNL, a menţionat că 'legea de abilitare reprezintă un grad suficient de generalitate care să permită guvernului să determine, să individualizeze şi să reglementeze măsurile ce vor face obiectul ordonanţelor pe care le emite'. 'Vă garantez că acest discurs a fost ţinut de mine în Senat şi Camera Deputaţilor şi în calitate de ministru (n.r. ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în guvernele PSD-ALDE) cu care am reuşit să conving Parlamentul să adopte o lege de abilitare. Vă rog să aveţi o poziţie continuă şi o abordare uniformă asupra acestor obiective şi să votaţi împotriva raportului de admitere propus de Comisia juridică', a afirmat Viorel Ilie, marţi, în plenul Senatului.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat că Senatul a adoptat trei moţiuni simple împotriva unor miniştri şi că Guvernul 'nu dat niciun semn' că a înţeles poziţia Parlamentului şi că 'acest Guvern nu poate fi creditat cu această delegare legislativă'. El a amintit de 'o potenţială intenţie' de convocare a unei sesiuni extraordinare a Senatului şi Camerei Deputaţilor, în perioada 1 iulie - 31 august 2020.

'Senatul nu poate da un vot de abilitare a acestui Guvern pentru emiterea de ordonanţe în perioada dintre sesiunile parlamentare ordinare, întrucât lipsa de încredere pe care Senatul a manifestat-o faţă de o parte dintre miniştrii cabinetului Orban nu a fost în niciun fel recepţionată corect de către gestionarii puterii executive.(...) Dacă Guvernul are iniţiative legislative necesare, o poate face prin proiecte de lege pentru care poate solicita procedură de urgenţă, poate da, măcar acum, o primă şi încurajatoare dovadă de responsabilitate, de loialitate şi de competenţă. Până acum toate aceste trei lucruri au lipsit în actul guvernamental al echipei Orban-Iohannis', a spus Şerban Nicolae, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel