Guvernul nu renunță la contractele part-time, impozitate la nivel de full time. Adrian Câciu anunță un succes. ”Piața s-a adaptat”

foto ilustrativ pexels
foto ilustrativ pexels

Guvernul nu dă semne să renunțe la contractele part-time impozitate ca full time. Din contră, Adrian Câciu, ministru de Finanțe, arată reușitele aduse de această măsură și spune că, la început, a existat rezistența din sistem, dar piața s-a adaptat. 

Impozitarea la nivel de full time a contractelor part-time a fost un subiect aprins odată introdusă taxarea suplimentară. Au existat declarații, inclusiv din coaliția de guvernare, care anunțat că măsura ar urma să fie eliminată. Dar se pare că guvernanții sunt departe de acestă decizie. Conform afirmațiilor ministrului Adrian Câciu, reprezintă chiar o reușită. Acesta spune că a crescut numărul contractelor part-time din 5 septembrie și, mai mult, a crescut și valoarea lor, iar acolo unde au fost transformate în contracte individuale de muncă, angajații vor primi mai mulți bani, spune el. 

Conform Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de persoanele fizice angajate, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.

”Piaţa s-a adaptat. Dacă în prima parte a aplicării măsurii am avut o scădere a contractelor part-time, dar evident, cam 70% s-au mutat pe contracte pe normă întreagă, începând cu 5 septembrie numărul contractelor part-time a crescut, dar, mai mult decât atât, a crescut valoarea contractelor part-time. Pentru a se înţelege foarte, foarte clar, această măsură este pentru lucrători. Acolo unde contractele part-time s-au transformat în contracte individuale de muncă, acei lucrători vor primi mai mulţi bani, pentru că este vorba de mai multe ore de muncă care sunt trecute pe contractul de muncă, se şi plătesc acele ore. Pe de altă parte, transformarea contractelor part-time, care la început erau parte din salariul minim, acum, fenomenul pe care îl avem, ceea ce este pozitiv, este că se transformă în contracte part-time la un nivel mult mai mare, astfel încât totalul acelui part-time să fie cel puţin contravaloarea unui salariu minim", a declarat Adrian Câciu, după şedinţa de Guvern, conform Agerpres. 

”Se spune de sistemul de stat că atunci când vrei să schimbi ceva există o rezistenţă la sistem”


În continuare, ministrul de Finanțe a spus că ”Este bine pentru lucrători - şi este bine şi pentru modul în care mediul economic a înţeles. Aici avem de-a face cu două abordări - toată lumea a acţionat legal. Măsura aceasta nu a venit pentru că cineva funcţiona ilegal. Problema este că măsura asta convertise piaţa muncii într-o piaţă a sărăciei în muncă şi, atunci, asta a vrut Guvernul, până la urmă. Mediul economic, pe de altă parte, a primit sprijin de la Guvern şi mediul economic trebuie să ţină cont de acest lucru că, deşi într-o situaţie complicată prin care România trece, având deficite foarte mari, având datorie foarte mare - a găsit resursa ca economia să fie sprijinită în acest an. Evident, economia a răspuns pozitiv. Le mulţumesc antreprenorilor, în sensul în care avem această creştere economică, dar, undeva, acest beneficiu primit trebuie să se redistribuie şi către angajaţi. Şi lucrul ăsta s-a întâmplat. (...) Se spune de sistemul de stat că atunci când vrei să schimbi ceva există o rezistenţă la sistem. Îl observăm şi în unele zone asociative. Dar, să ştiţi, că cei care au avut nevoie de lucrători - şi care ştiu să-şi loializeze salariaţii - şi-au păstrat salariaţii, le-au dat beneficii în plus”. 

De la prevederea Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal sunt exceptate câteva categorii de persoane, printre care: elevii, studenţii cu vârsta până la 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de baza minim brut pe ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel