Executivul nu va introduce noi taxe pentru a compensa amânarea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. Anunțul vine în contextul în care Fondul Monetar Internaţional a cerut Guvernului, luni, să inventeze noi biruri care să aducă bani în buget.
Principala sursă de echilibrare a încasărilor ca urmare a amânării introducerii accizei la carburanţi o reprezintă îmbunătăţirea colectărilor şi nu se are în vedere "sub nicio formă" introducerea de noi taxe şi impozite sau creşterea celor existente, precizează Ministerul Finanţelor.
Instutţia menţionează că gradul de colectare a veniturilor bugetare se află pe un trend crescător, iar impactul bugetar al amânãrii introducerii accizei la carburanţi va putea fi cuantificat în luna iulie, în funcţie de evoluţia economiei româneşti şi a încasãrilor bugetare în primul semestru din 2014.
Premierul Victor Ponta a declarat luni că efectul amânării majorării accizelor la carburanţi va fi analizat după primele trei luni, dar un eventual gol de venituri nu poate fi reglat decât prin rectificare care poate fi efectuată numai în semestrul II, rectificare bugetară care, în aceste condiţii, poate fi negativă.Şeful Guvernului a amintit că, potrivit Legii responsabilităţii fiscale şi practicii europene, prima rectificare bugetară de pe parcursul unui an nu poate fi efectuată decât din al doilea semestru.
"O să facem calculele după primele trei luni şi o să vedem dacă este vorba de venituri suplimentare, preşedintele României aprecia că o să avem venituri suplimentare din alte taxe. Dacă se va constata că nu există venituri suplimentare, prima rectificare este în luna iulie şi doar atunci pot fi realocaţi banii", a spus Ponta.
El a arătat că preşedintele Traian Băsescu a transmis că nu va fi creat un gol de venituri în buget prin amânarea majorării accizelor deşi lui, ca prim-ministru, cifrele îi indică exact contrariul.
"Să sperăm că are dânsul dreptate. Eu, pe cifre, mi-a rezultat că se creează, dar preşedintele, care le ştie pe toate mai bine, să sperăm că de data asta a avut dreptate A fost însă o miză strict politică, nu are nicio legătură cu cifrele pentru preşedinte. Dar nu există decât două variante după 1 iulie: ori constatăm încasări suplimentare sau cheltuieli mai mici ori facem o rectificare negativă", a afirmat Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News