Guvernul Ponta nu mai are tehnocrați, doar membri de partid

cazanciuc ponta
cazanciuc ponta

Miniștrii Robert Cazanciuc, Remus Pricopie și Liviu Voinea s-au înscris, luni, în PSD, partidul condus de premierul Victor Ponta.

Surse citate de Mediafax spun că cei trei miniștri, care până acum nu era înscriși în niciun partid, dar care au ajuns în Executiv cu susținerea Partidului Social Democrat, și-au depus adeziunile în ședința Biroului Politic Național (BPN) al PSD de luni, de la Palatul Parlamentului.

Liviu Voinea este ministru delegat pentru Buget, Robert Cazanciuc este ministrul Justiției, iar Remus Pricopie deține Portofoliul Educației.

Guvernul Ponta II nu mai are acum niciun ministru care să nu fie membru de partid.

PNL a susținut și el un ministru care nu era înscris în niciun partid, pe Mona Pivniceru, care a renunțat în martie anul acesta la portofoliul Justiției, în favoarea unei funcții de judecător la Curtea Constituțională a României.

Întrebat dacă se modifică structura Guvernului prin această aderare a celor trei miniştri, în condiţiile în care aceştia nu vor mai fi consideraţi tehnocraţi, președintele PSD, Victor Ponta, a răspuns: „Nici vorbă. Totdeauna sunt PSD”.„Sigur, e bine să fii tehnocrat, dar la un moment dat inevitabil îţi asumi avantajele şi dezavantajele sprijinului politic”, a adăugat Victor Ponta. Premierul a spus că toţi miniştrii trebuie „să pună umărul” în campania pentru alegerile europarlamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel