Realitatea Tv poate fi închisă mâine, prin ordonanță de urgență. Rareș Bogdan: O istorie de 15 ani în presă dispare

Guvernul a adăugat la codul insolvenței un articol prin care instituțiilor media li se va ridica licența de emisie dacă se află în insolvență. În ședința de Guvern de miercuri, codul insolvenței a fost aprobat ca ordonanță de urgență, nu ca proiect de lege, așa cum era anunțat inițial de către Executiv. Jurnaliștii Realitatea Tv acuză Guvernul Ponta că actul normativ țintește spre închiderea televiziunii la care lucrează. Întrebat, joi, despre acest articol din codul insolvenței, prim-ministrul a răspuns: ”Nu ştiu că Realitatea TV se află în insolvenţă. Ştiu că vreau să îmi plătiţi taxele şi nu o faceţi”.

Proiectul care face ca insolvența să echivaleze cu falimentul a fost modificat cu o zi înainte ca Executivul să-l dezbată în ședința de zi.

După ce actul normativ va fi publicat în Monitorul Oficial, Realitatea Tv își va înceta transmisia.

Varianta publicată pe ministerul Justiției, care își asumă acest proiect, este diferită față de cea publicată pe 2 septembrie, când actul normativ a fost supus dezbaterii publice. Actului i-a fost făcută o adăugire, potrivit căreia instituțiile mass-media aflate în insolvență rămân automat fără licență. ”În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr.504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizională, în sensul Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului”, spune articolul în cauză.

Vezi AICI documentul prin care Ministerul Justiției a modificat  actul normativ

Proiectul are caracter retroactiv.

Valentin Jucan, membru al CNA, a declarat că există câteva zeci de radiouri și televiziuni în situația de insolvență. Una dintre ele, și poate cea mai cunoscută, este Realitatea Tv.

Jurnaliști și politicieni, despre actul normativ care închide Realitatea Tv

”Nu cred că dl. Ponta vrea să închidă Realitatea Tv pentru că a zis că vrea să-și recupereze taxele. Ori dacă o închide, nu-și mai recuperează nimic. Este aberant să iei licența unui post de televiziune, de radio, intrat în insolvență, este ca și cum i-ai lua strungurile unei firme de mobilă care intră în insolvență. Dacă i-ai luat strungurile nu mai are cum să beneficieze de procedura insolvenței”, a declarat, într-o intervenție telefonică, jurnalistul Val Vîlcu.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, la rându-i: ”Mie mi-a plăcut întotdeauna ce frumos mă criticați așa că nu e niciun fel de problemă. Sper să nu-i simt lipsa. N-am expertiza judiciară, stau și eu și mă uit așa, mă crucesc”.

Fostul premier Emil Boc, actual primar al orașului Cluj-Napoca, cere Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională proiectul codului insolvenței. ”Niciodată, cât am fost premier, nu s-a pus o secundă în discuție, în analiză, compromiterea libertății presei. Nu există atac mai dur la democrație decât atacul la libertatea de exprimare. Acel articol este profund neconstituțional și trebuie atacată de Avocatul Poporului”, a spus democrat-liberalul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel