Premierul Marcel Ciolacu a anunțat alocarea de fonduri către achiziționarea unor imobile de către Biserica Ortodoxă Română.
Miercuri, 2 octombrie 2024, în începutul ședinței de Guvern de la Palatul Victoria, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Executivul va aloca fonduri pentru două imobile în Franța și Italia, pe care urmează să le achiziționeze Ortodoxă Română.
Cele două clădiri ar urma să deservească o școală românească și un centru rezidențial pentru mamele și copiii care merg pentru tratament la Roma
„Ca prim-ministru mi-am asumat consolidarea parteneriatului dintre stat și culte, mai ales în domeniile social, medical și educațional. De aceea, aprobăm azi sprijinirea achiziționării de către Biserica Ortodoxă Română a două imobile în Franța și Italia. Imobilul din Paris va fi transformat într-o școală românească și va contribui la păstrarea identității spirituale, culturale și lingvistice a românilor din Franța.
Cel din Roma va găzdui un centru social rezidențial pentru mamele și copiii care vin la tratament la Spitalul Pediatric Bambino Gesù. Astfel, vom fi alături de familiile românilor care au nevoie de sprijinul și empatia noastră”, a declarat Ciolacu.
Într-un interviu recent, premierul Marcel Ciolacu a precizat că, dacă va câștiga alegerile prezidențiale de la finalul acestui an, după ce își va suna fiul, îl va suna pe Patriarhul Daniel.
„Va trebui să cer binecuvântare.”, a spus Marcel Ciolacu.
Premierul României a subliniat că religia și credința au fost întotdeauna parte integrantă din parcursul său personal și profesional, menționând că în momentele importante ale vieții, obișnuiește să ceară binecuvântarea duhovnicului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu