Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a vorbit despre implicarea Guvernului României la procesul deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre procesul deschis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Reprezentantul României în Parlamentul European a cerut „mai mult curaj“ de la Marcel Ciolacu:
„Este singura acțiune deschisă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest dosar. În al doilea rând, președintele CJUE s-a pronunțat public pe acest proces și a spus public faptul că România trebuie să fie în Schengen, trebuia să fie în Schengen și nu este o ante-pronunțare, ci este o constatare și evident că dorește ca acest proces să se judece cât mai repede. Chiar președintele CJUE a spus asta.
Mai mult decât atât, într-o premieră absolută, Comisia Europeană susține demersul pe care l-am inițiat, printr-o notă transmisă de comisarul pentru Afaceri Interne către Tribunalul de la CJUE, acolo unde am deschis acțiunea.
De asemenea, Parlamentul European, în sesiunea din iulie, a votat o rezoluție cu privire la dosarul Schengen, iar la punctul 12 spune că Parlamentul trebuie să analizeze intervenția în procesul deschis. S-au făcut niște pași. Evident că intervenția Guvernului nostru în această cauză ar accelera procesul și am avea o soluție cât se poate de clară și cât mai rapidă. Eu sunt absolut convins că va fi favorabilă“, a spus Eugen Tomac.
„Dacă Guvernul României nu face vreo mișcare în acest sens, această abordare nu poate ridica semne de întrebare? Judecătorii pot să spună: Dacă Guvernul nu se plânge, de ce s-a găsit un europarlamentar?“, a spus Eugen Tomac.
„Evident că eu am calitate de reclamant neprivilegiat, eu trebuie să-mi justific interesul pentru acest proces, iar în calitate de europarlamentar am o mulțime de argumente, Guvernul, însă, reprezintă Statul Român și vorbește în numele celor 20 de milioane de cetățeni români care sunt afectați, în numele mediului de afaceri, deci evident că având calitate de reclamant privilegiat, schimbă încadrarea procesului și îi dă o altă dimensiune.
Din acest punct de vedere, sigur că eu îmi doresc foarte mult ca premierul Ciolacu să aibă mai mult curaj decât premierul Ciucă și să intervină în acest proces. România a mai câștigat un proces împotriva Austriei la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
În trecut, Executivul a acționat la CJUE Guvernul de la Viena pentru că îngrădea dreptul de a primi indemnizație copiii românilor de acolo, conform legislației Uniunii Europene. Cred că precedentul de atunci este unul care ne ajută foarte mult“, a conchis Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu