De teamă că ar putea pierde un miliard şi jumătate de lei anual, numai din accize, Guvernul cere Comisiei Europene să nu interzică ţigările subţiri, pe cele lungi şi pe cele mentolate, ci doar să le reglementeze pe cele cu aromă de fructe ori de ciocolată.
Autor: Ozana Mazilu
Executivul susţine însă interdicţia referitoare la comercializarea produselor din tutun online sau prin distribuitoare automate de ţigări. Subiectul se va discuta, pentru prima oară, de către miniştrii Sănătăţii din UE, joi şi vineri la Luxemburg, decizia finală urmând să se ia spre sfârşitul anului, menționează Gândul.
Argumentele ministrului Economiei, Varujan Vosganian, le-au bătut, în Guvern, pe cele ale ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care ar fi vrut acceptarea Directivei îndreptată împotriva ţigărilor cu arome, justificând că astfel s-ar descuraja consumul de tutun în rândul tinerilor. „Decizia luată este decizia Guvernului României. N-are rost să intrăm în istorii, că Ministerul a avut o poziţie, că alt minister a avut altă poziţie. Sunt istorii, sunt etape, decizia e luată şi această poziţie o vom prezenta săpătămâna viitoare la Luxemburg”, a explicat Nicolăescu.
Fumatul, "sănătos" pentru economie
Banii pe care i-ar pierde la buget, dar şi teama de creşterea contrabandei mai ales dinspre Republica Moldova au determinat, în final, opoziţia Guvernului faţă de propunerea de directivă înaintată ţărilor UE la sfârşitul lui 2012 şi acceptată de Senat întocmai. Este, de altfel, prima dată când Guvernul trimite la Bruxelles un punct de vedere contrar celui al CE, calculul de la Bucureşti fiind acela că Germania va avea aceeaşi poziţie şi va înclina balanţa în UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu