Guvernul s-a împrumutat pentru construcția a două penitenciare

Guvernul român s-a împrumutat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construcția a două penitenciare.

Alegeri prezidentiale 2024

Executivul a adoptat un proiect de lege privind un împrumut de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, de 177 milioane de euro pentru construirea a două penitenciare, în județele Prahova și Buzău, și a unei facilități pentru pregăirea personalului în Ilfov, a anunțat Ionel Dancă, scrie Mediafax. 

„A fost adoptat un proiect de lege pentru aprobarea unui împrumut acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în ceea ce privește modernizarea infrastructurii judiciare din România. În cadrul acestui împrumut va fi finanțată construcția a două penitenciare în Berceni, județul Prahova și altul în județul Buzău, precum și construirea unei falicități de pregătire a personalului din penitenciare în județul Ilfov și un alt centru de recuperare a capacităților de muncă din penitenciare în județul Brașov", a declarat purtătorul de cuvânt Ionel Dancă, într-o conferință de presă susținută, miercuri, la Guvern.

Soluție împotriva eliberărilor condiționat anticipate

Acesta a adăugat că pentru toate aceste proiecte costul total este de 221,5 milioane euro, iar actualul Guvern consideră că este o soluție construirea de penitenciare, nu eliberările condiționat anticipate.

„Costul este de 221,5 milioane de euro, din care valoare împrumutului este de 177 milioane de euro. Acest proiect de lege pentru aprobarea acestui împrumut este un act normativ extrem de important în zona judiciară, cunoscând problemele pe care sistemul penitenciarelor din România îl ridică, ca urmare a supraaglomerării. Actualul Guvern crede că soluția pentru rezolvarea problemelor nu trebuie să fie în zona eliberărilor condiționate anticipat, care au produs violență stradală și fenomene sociale nedorite, ci politica de rezolvare a acestor probleme trebuie să se axeze pe investiții în zona sistemului penitenciar", a conchis Dancă.

Proiectul prevede aprobarea unui acord-cadru „de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România), în valoare de 177 milioane EUR, semnat la Bucureşti la 13 august 2019 şi la Paris la 2 septembrie 2019, denumit în continuare Acord-cadru de împrumut", potrivit actului normativ adoptat de Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel