Guvernul Ungariei a propus marţi un amendament constituţional prin care se urmăreşte impunerea viziunii creştine a rolurilor de gen în creşterea copiilor, în contextul în care partidul naţionalist de guvernământ al premierului Viktor Orban apelează la retorica anti-LGBT pentru a-şi consolida susţinerea în rândul electoratului, informează AFP.
Proiectul de amendament înaintat parlamentului de ministrul justiţiei Judit Varga afirmă că trebuie să li se garanteze copiilor o 'creştere bazată pe valori ce decurg din ...cultura creştină a Ungariei'. 'Baza relaţiilor de familie este căsătoria', a declarat ea. 'Mama este o femeie, tatăl este un bărbat'. În proiect se mai afirmă că Ungaria 'protejează dreptul copiilor la identitatea de gen cu care s-au născut' folosind un limbaj similar celui din campania guvernamentală privind interzicerea identităţilor transgender.
Partidul naţionalist Fidesz al premierului Orban şi aliatul său politic, micul partid creştin-democratic KDNP, se confruntă cu perspectiva scrutinului de la începutul anului 2022, în contextul în care popularitatea riscă să le fie ameninţată de pandemia de COVID-19 şi impactul acesteia asupra economiei.
În ultimii ani, guvernul Orban s-a concentrat în principal pe condamnarea imigraţiei în Europa, dar se orientează din ce în ce mai mult spre retorica anti-LGBT pe măsură ce pandemia afectează economia, urmând exemplul partidului naţionalist PiS aflat la guvernare în Polonia, care a făcut din homofobie piesa de rezistenţă a campaniei sale la alegerile din acest an. În luna mai, guvernul ungar a interzis modificările de gen în documentele personale.
Totodată, partidul de guvernământ nu vede cu ochi buni cărţile pentru copii care descriu pozitiv diversitatea. În partea justificativă a proiectului de amendare a Constituţiei, executivul de la Budapesta susţine că este necesară protejarea copiilor de 'tendinţele ideologice moderne noi din lumea occidentală ... care reprezintă o ameninţare la adresa dreptului copiilor la o dezvoltare sănătoasă'.
Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat săptămâna trecută că Ungaria ar trebui să consacre în Constituţie interzicerea 'propagandei de gen' pentru a-i proteja pe copii. El a mai declarat că homosexualilor nu ar trebui să li se permită să adopte copii şi să întemeieze familii. Comunitatea LGBT din Ungaria se teme acum că ar putea deveni ţinta unor atacuri politice concertate în perspectiva alegerilor din 2022, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News