De ce nu va trece Legea grațierii de Guvern. Jocul liberalilor

Senatorul PC Cristiana Anghel a depus la Parlament un proiect de lege privind grațierea. Inițiativa are mari șanse să se poticnească în chiar primele etape ale procesului legislativ, într-un an electoral în care tema amnistiei și grațierii este foarte sensibilă.

Potrivit spuselor sale, senatorul Partidului Conservator, Cristiana Anghel, a depus joia trecută un proiect de lege privind grațierea. "Este o chestiune care mi se pare absolut normală, absolut de bun simț și nu vizează o anumită persoană, ci o situa'ie de fapt care s-a creat în urma aplicării Codului Penal și a Codului de Procedură", spunea parlamentarul, la România Tv.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a explicat pentru DC News că "demersul d-nei senator nu a ajuns încă la Guvern, dar atunci când va fi pe masa Executivului probabil nu va fi avizat favorabil pentru că există un astfel de proiect pe traseul legislativ". Ministrul a precizat că, de regulă, când apar astfel de situații care implică proiecte de lege similare, cel de-al doilea poate deveni amendament la primul, dar nimic mai mult.

După "marțea neagră", din 10 decembrie 2013, legea amnistiei și grațierii s-a întors la Comisia Juridică și a intrat în dezbatere publică, acolo unde va rămâne până la toamnă. Liberalii încearcă constant, dar fără succes, s-o includă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, pentru a fi respinsă definitiv. Secretarul Camerei Deputaților, Niculae Mircovici, a declarat, marți, că în Biroul Permanent al Camerei s-a discutat și a rămas ca decizie ceea ce se stabilise deja de plenul Camerei, în urmă cu câteva luni, și anume ca, în baza unui calendar stabilit de Comisia juridică, să aibă loc o largă dezbatere publică.

Astfel că, ieșirile ritoase ale liberalilor împotriva acestui proiect de lege urmăresc mai degrabă simpatie electorală, pentru că nu au obiect. 

Totodată, un demers precum cel al senatorului Cristiana Anghel, făcut, posibil, și pentru notorietate, este predispus să nu se bucure de niciun fel de sprijin în an electoral. Subiectul grațierii a devenit foarte sensibil după marțea neagră, iar consultarea publică pe această chestiune ar impacta electoral, fapt ce nu ar conveni majorității parlamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel