Guvernul va opera prima rectificare bugetară din acest an la începutul lunii august, prioritară fiind alocarea de resurse financiare suplimentare pentru programele de investiţii, în special cele derulate de Ministerul Transporturilor, a declarat, vineri, la Cernavodă, premierul Emil Boc.
"Obiectivul nostru este să susţinem lucrările de investiţii, la Ministerul Transporturilor în special, pentru că, pe de o parte, ne ajută la creşterea economică, iar pe de altă parte a demonstrat că face treabă şi îşi onorează angajamentele pe care le-a făcut. De aceea, şi la rectificarea bugetară pe care o vom avea la începutul lunii august vom pune prioritate pe investiţii şi pe acordare de resurse suplimentare la acest capitol în primul rând. De asemenea, în primele şase luni din 2011 s-au cheltuit cu 800 de milioane de euro mai mult decât în primele şase luni din 2010. Asta arată că şi creşterea economică va fi asigurată şi pe de altă parte ministerele îşi fac treaba pe ceea ce înseamnă componenta investiţiei", a afirmat premierul, citat de Mediafax.
Surse oficiale au declarat la mijlocul lunii iulie că Executivul va rectifica bugetul după încheierea misiunii de evaluare a FMI.
"Redistribuirea fondurilor către ministere se va baza atât pe necesităţile de cheltuieli, dar şi pe execuţia din primul semestru a investiţiilor. Banii alocaţi în primă fază unor proiecte în prezent mult întârziate pot fi redirecţionaţi către alte proiecte cu şanse mai mari de realizare, iar ministerele care nu au putut efectua investiţii vor pierde banii", au arătat sursele.
După primul semestru, deficitul bugetului general consolidat a fost de 11,3 miliarde de lei, echivalentul a 2,07% din PIB, sub ţinta de 12,6 miliarde lei prevăzută în scrisoarea suplimentară la acordul cu FMI.
Potrivit înţelegerii cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, deficitul bugetar nu trebuie să depăşească în acest an 24 miliarde de lei, echivalentul a 4,4% din PIB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu