Guvernul României a aprobat ordonanţa potrivit căreia românii din diaspora pot cumpăra vechime la pensie.
Măsura se aplică şi românilor care au muncit în ţară, dar la negru.
"Una dintre problemele semnalate de oamenii cu care sunt într-un dialog continuu, aflați acum în țară sau în străinătate, este legată de faptul că au perioade de timp în care nu au fost asigurați la sistemul public din România în trecut, din diverse motive: au lucrat fără un contract de muncă în țară sau în străinătate sau, pur și simplu, nu au avut un loc de muncă. Au așadar perioade de timp neasigurate și neavând stagiul minim de cotizare de 15 ani, deși au vârsta de pensionare, nu pot solicita o pensie de limită de vârstă.
Am propus și a fost aprobată astăzi, în ședința de guvern, ordonanța prin care se instituie posibilitatea “cumpărării de vechime” pentru persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea obținerii unei pensii pentru limită de vârstă. Perioada de asigurare este de cel mult 6 ani, iar suma minimă este de 558 lei/lună.", a scris Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.
"Persoana interesată va semna cu casa județeană de pensii un contract de asigurare socială în care va menționa perioada în care nu a fost asigurată în sistemul public de pensii sau în alte sisteme de asigurări sociale în țară sau în străinătate. Plata se poate face fie direct la casa județeană de pensii fie prin transfer bancar în contul indicat de casa județeană. Până la 31 august 2021, cei interesați pot cumpăra vechime pentru anii din trecut, în care nu au fost asigurate.", a mai scris ministrul.
"De asemenea, este bine-cunoscută situația păstrării în condiții improprii sau pierderii carnetelor de muncă în urma reorganizărilor repetate ale angajatorilor sau din alte motive. Pe baza carnetelor de muncă poate fi stabilit stagiul de cotizare sau venitul de natură salarială înainte de 1 aprilie 2001, când nu exista baza de date cu privire la contribuțiile angajaților la nivelul CNPP. În 2005 au fost scanate, de o manieră necorespunzătoare, carnetele de muncă însă, împreună cu echipa CNPP, am identificat posibilitatea ca parte din această scanare să poată fi utilizată. Există arhiva scanată la nivelul caselor județene de pensii, nu este recomandat a fi folosită, din păcate, decât în situații extreme, în care nu există nicio altă soluție pentru dovedirea stagiului de cotizare. Astfel, prin ordonanța aprobată astăzi, pe baza unei declarații pe propria răspundere că nu se găsește sau a fost deteriorat carnetul de muncă, persoanele interesate pot solicita caselor județene de pensii să utilizeze informațiile din arhiva electronică pentru a recunoaște vechimea acestora și a le stabili dreptul de pensie numai dacă datele scanate sunt identice cu cele preluate scriptic la momentul demersului din anul 2005.", a conchis Violeta Alexandru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News