Guvernul vrea să acorde facilităţi de 5.000 de euro cumpărătorilor de maşini electrice. Problema nerezolvată este alimentarea

masina electrica
masina electrica

Ministerul Mediului pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care să dea o serie de facilităţi din partea statului cumpărătorilor de maşini electrice, valoarea avantajelor urmând să acopere diferenţa de cost dintre un astfel de vehicul şi unul normal, care în prezent ajunge la circa 5.000 de euro.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a avut în cursul dimineţii de miercuri o întrevedere cu mai mulţi reprezentanţi ai conducerii companiei Renault, subiectul discuţiei reprezentându-l modalitatea prin care statul poate încuraja cumpărarea maşinilor electrice în locul celor care folosesc combustibil fosil. Borbely a precizat că în urma discuţiilor a ajuns la concluzia că există două variante pentru ca statul să stimuleze cumpărarea de vehicule electrice.

Într-o primă fază beneficiari vor fi instituţiile publice, iar facilităţile vor veni de la Fondul de Mediu în două forme, fie prin programul Rabla, fie prin subvenţionare directă a unui procent de până la un sfert din costul unei maşini electrice. "Am făcut un calcul. Diferenţa de preţ dintre o maşină electrică şi una normală cu performanţe similare este de aproximativ 5.000 de euro şi atunci ne-am gândit ca instituţiile care au o maşină veche pe care vor să o caseze prin programul Rabla şi în locul ei să-şi cumpere o maşină electrică să primească şase vouchere în loc de unul. Prin ordonanţa de urgenţă vom stabili exact procedura prin care acest lucru se va putea realiza", a spus Borbely.

O altă variantă este cea în care instituţia care vrea să cumpere o maşină electrică nu are niciun vehicul pe care să-l poată casa. "În aceste condiţii instituţia respectivă poate primi de la Fondul de Mediu o subvenţie de până la 25% din valoarea maşinii noi. Urmează să stabilim exact procentele", a adăugat ministrul Borbely.

Unde alimentăm?

O altă problemă discutată la întâlnirea de miercuri a fost cea a infrastructurii. Şi Borbely şi Jerome Olive, reprezentantul Renault, au precizat că există discuţii pentru încheierea unor parteneriate cu distribuitorii de energie electrică pentru "a găsi formule" de realizare a infrastructurii necesare. Reprezentantul Renault a spus că producătorul comercializează în prezent două modele de maşini electrice, un al treilea urmând să apară în cursul acestui an. El nu a dat detalii despre performanţele maşinilor anunţând în schimb că după jumătatea lunii aprilie ele vor fi prezentate în cadrul unui eveniment organizat de companie.

Potrivit reprezentanţilor Renault, o maşină electrică are o autonomie de până la 160 de kilometri, iar încărcarea ei durează 8 ore şi poate fi făcută cu ajutorul unei borne care costă aproximativ 400 de euro. "Există şi încărcătoare rapide care costă însă câteva mii de euro", a mai explicat ministrul

Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Renault o încărcare a bateriei unei astfel de maşini pentru parcurgerea a 100 de kilometri presupune un consum de 18 kilowaţi, "ceea ce înseamnă mai puţin de 2 euro". Potrivit calculelor prezentate de Borbely diferenţa de 5.000 de euro dintre preţul unei maşini normale şi cel al uneia electrice poate fi amortizată în circa 5 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel