Într-un platou de televiziune se discută cazul Prunariu. Un politician, pregătit să câștige puncte indignându-se pe motiv de malpraxis, rămâne blocat când îi spun: nu-i de vină medicul de la Ambulanță, nu-i o greșeală de diagnostic, e statistică. O dată la câteva mii de cazuri, genetica face ca un organism să reacționeze diferit, iar evoluția fulminantă a bolii nu poate fi oprită.
Omul își revine repede, se vede că are nu doar communications skills, ci și training. Trece reflex din registrul rațional, pe care nu-l stăpânește în lipsa unui back-ground de specialitate, în registrul emoțional: Și dacă era fata ta, îi mai luai apărarea doctorului?
Mi se pare mai puțin important răspunsul, pe care deja îl dăduse familia Prunariu, cât mecanismul devoalat de această întrebare.
Când se produce o nenorocire, prima noastră grijă este găsirea unui vinovat. Nu prea ne interesează cauza, știm că nu putem duce la capăt un program care să prevină dezastrul. Așa că ne răzbunăm pe fraierul care era de serviciu în seara cutremurului.
În antichitate, pentru a-și răcori năduful oamenii foloseau un țap. După ce a apărut Protecția animalelor au fost obligați să-l sacrifice ba pe vornicul Moțoc, ba pe acarul Păun. În 1990, Adrian Severin, ministru și parlamentar, a căzut în capcana unui jurnalist, care l-a întrebat de ce hidrogenul din apa bucureștenilor a ajuns la 66%? Vom lua măsuri, vom schimba conducerea Regiei de Apă, a tunat Severin, de pe scările Parlamentului. Poate nu știa că H2O înseamnă un atom de oxigen, doi de hidrogen, dar sigur aflase cum să-i mulțumească pe români. Rupi un cap, două, în loc să-ți bați capul ca să schimbi ceva.
Nu i-aș învinovăți pe politicieni. Asta vrea publicul, asta primește. Observ doar că medicii se străduie în van să demonstreze când au dreptate. Dacă nu le spunea jurnalistul că e o farsă, câți dintre telespectatori s-ar fi gândit la formula apei?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News