Hackeri ruși, atac în SUA. Metoda folosită

Hackeri ruşi au obţinut acces la reţele americane de electricitate anul trecut, ceea ce este posibil să le fi permis să provoace pene de curent, potrivit unor oficiali ai guvernului federal, care au afirmat că această campanie probabil continuă, relatează luni ziarul The Wall Street Journal (WSJ), preluat de Reuters. 

Hackerii, care au lucrat pentru un grup susţinut de statul rus cunoscut sub numele de "Dragonfly" sau "Energetic Bear", au făcut "sute de victime" în 2017, potrivit unor oficiali din cadrul Departamentului securităţii interne, relatează WSJ. 

Hackerii au folosit metode convenţionale precum "spear-phishing" pentru a le păcăli pe victime să-şi introducă parolele, iar apoi au obţinut acces la reţele corporatiste de furnizori, ceea ce le-a permis să fure acreditările şi să obţină acces în reţelele de furnizare a electricităţii. 

Departamentul securităţii interne intenţionează să efectueze patru briefing-uri şi caută dovezi că hackerii ruşi încearcă să-şi automatizeze atacurile, potrivit WSJ. Investigatorii citaţi de publicaţie au spus că nu este clar dacă atacul a fost comis de hackeri în pregătirea unei viitoare intruziuni. 

Noile informaţii apar în contextul tensiunilor cibernetice în creştere între Moscova şi Washington. Un mare juriu federal a inculpat în această lună 12 ofiţeri de informaţii ruşi sub acuzaţii că au penetrat în 2016 reţeaua de computere a Partidului Democrat şi a candidatei prezidenţiale Hillary Clinton. 

Anchetatorul special Robert Mueller investighează rolul Rusiei în alegerile din 2016 şi dacă stafful de campanie al candidatului republican Donald Trump a conspirat cu Moscova. Rusia neagă orice ingerinţe în alegerile americane, iar preşedintele Trump neagă că ar fi conspirat cu Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel