Hackerii au atacat, joi, o aplicație de ride-sharing rusească, sute de șoferi fiind trimiși la aceeași adresă din Moscova, provocând blocaje uriașe în centrul orașului.
În dimineața zilei de 1 septembrie, Yandex Taxi a întâlnit o tentativă a atacatorilor de a întrerupe serviciul – câteva zeci de șoferi au primit comenzi în regiunea Fili”, a declarat compania într-un comunicat pentru Forbes.
„Șoferii au petrecut aproximativ 40 de minute în ambuteiaje din cauza comenzilor false. Problema despăgubirii va fi rezolvată în viitorul apropiat', a transmis compania.
Yandex a transmis că departamentul său de securitate „a oprit imediat încercările de a comanda în mod artificial” mașinile.
Someone hacked #YandexTaxi and ordered all available taxis to Kutuzov Prospect in Moscow
Now there is a huge traffic jam with taxis.
It‘s like James Bond movie. pic.twitter.com/IatuAEtA2i— Russian Market (@runews) September 1, 2022
Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, ocupată de forţele ruse, "a pierdut din nou conexiunea" cu reţeaua electrică, a anunţat sâmbătă printr-un comunicat Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), ai cărei experţi se află la faţa locului, potrivit AFP.
Ultima linie încă funcţională "a fost avariată", a explicat AIEA, reamintind că celelalte trei "au fost pierdute anterior în timpul conflictului".
Incidentul a survenit "după noi bombardamente în zonă", conform informaţiilor furnizate de autorităţile ucrainene acestei agenţii a ONU.
Centrala continuă totuşi să funcţioneze "datorită unei linii de rezervă", precizează AIEA.
La 25 august, centrala, cea mai mare din Europa, a fost deconectată total de la reţeaua electrică ucraineană pentru prima dată în istoria sa, fiind apoi reconectată.
Situaţia de la centrala Zaporojie, în sudul Ucrainei, stârneşte îngrijorarea multor lideri internaţionali. Cele două părţi aflate în război se acuză reciproc că au desfăşurat bombardamente care au vizat zona şi că riscă să declanşeze o catastrofă nucleară.
AIEA este acum informată aproape în timp real datorită echipei sale ajunsă în această săptămână împreună cu directorul general Rafael Grossi, care s-a declarat "foarte îngrijorat" de riscul unui accident nuclear major.
Grossi a plecat după câteva ore, însă şase experţi ai agenţiei se află în continuare la faţa locului, dintre care doi vor rămâne "în permanenţă", "o prezenţă de o importanţă capitală pentru a ajuta la stabilizarea situaţiei", potrivit şefului AIEA.
După ce a inspectat instalaţiile, Grossi a spus că a constatat că "integritatea fizică" a centralei "a fost încălcată de mai multe ori", spunând că situaţia este "inacceptabilă".
El nu a numit însă partea vinovată, în contextul în care Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de mai multe săptămâni de bombardamente asupra centralei.
Anunţul survine în contextul în care Ucraina a transmis vineri că a lovit o bază rusă la Energodar (sud), nu departe de centrală, scrie Agerpres.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, susține că Rusia încearcă să transforme vizita misiunii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala Nucleară Zaporijie într-o excursie fără rezultate, transmite RADOR. El a făcut aceste declarații într-un discurs video difuzat joi seară.
În plus, Zelenski a afirmat că ocupanţii ruşi au depus eforturi şi pentru a înşela delegaţia AIEA, inclusiv prin intimidarea locuitorilor din Enerhodar, oraşul care găzduieşte centrala nucleară controlată de trupele de ocupaţie. Pe de altă parte, liderul ucrainean a salutat vizita misiunii AIEA la centrala din Enerhodar, care a avut loc în pofida tuturor provocărilor ocupanţilor ruşi şi a bombardării oraşului şi a teritoriului centralei.
"Ucraina a făcut tot posibilul pentru a se asigura că această misiune are loc. Dar este grav că ocupanţii încearcă să transforme această misiune a AIEA - cu adevărat necesară - într-o excursie inutilă la staţie. Cred că acest lucru va putea fi evitat", a declarat preşedintele ucrainean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News