Gheorghe Hagi, manager-ul tehnic de la Viitorul Constanța, a anunțat la finalul partidei cu Gaz Metan Mediaș, de luni, din etapa a noua a Ligii 1, scor 4-1, că nu va mai vinde jucători de la echipa sa la alte formații din România.
Fostul decar al naţionalei are de gând să crească salariile la Viitorul şi să nu mai transfere jucători la echipele din România. FCSB a fost principalul beneficiar, în ultimii ani: "Dacă aş avea bani, aş lua mai mulţi. Eu sunt hunter (n. red. - vânător), îi urmăresc pe toţi, îi ştiu pe toţi din divizia A şi B. Vom creşte şi noi salariile de acum. N-o să mai dăm jucători în România, am văzut că fiecare vrea jucător de la Viitorul. Ei vor să-i ia gratis, dau oferte, dar nu mai revin. Am luat decizia de a nu mai da jucători în România, decât liberi de contract, doar dacă nu ne mai trebuie nouă", a declarat Hagi, la DigiSport, după meciul cu Gaz Metan Mediaș.
Hagi a fost încântat de prestația elevilor săi după ce a învins Gaz Metan, echipă pe care a egalat-o la puncte, dar în faţa căreia a trecut peste în clasament până pe locul secund: "A fost cel mai frumos meci al campionatului, mă bucur că am fost la nivelul Gazului. Mă bucur că am demonstrat că formăm o echipă talentată.
Având atâtea ocazii şi marcând e clar că suntem buni. Suntem foarte fericiţi. Portarul a făcut un meci fantastic, am construit mai mult decât ei, am avut o circulaţie mai bună a mingii. În repriza a doua am scăzut presiunea, dar era normal. Am bătut o echipă în formă, care joacă un fotbal foarte bun. L-am făcut optar pe Houri, am trei jucători lipsă, nimeni nu vorbeşte despre asta. Jucătorii cresc, Matei, Filip, Rivaldinho. Devenim o echipă omogenă cu un lot bun. Îmi pun presiune, pentru că vor creşte pretenţiile lor", a mai spus Hagi, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News