EXCLUSIV  Hagi a avut dreptate. Trebuia să le facem statuie, cât încă mai vedeam fotbal. Meciul Muntenegru-România, dovada că nu avem ce căuta la turnee finale

"Nu avem nimic, niciun fotbal. Ce performanţă a făcut vreo echipă în România? Merităm să ne faceţi statuie pentru ce am făcut noi, având în vedere condiţiile din România. Rezultatele cântă cu noi. Se duce fotbalul românesc. Se duce. Zero. În doi-trei ani, zero”, spunea Hagi în 1998.

A fost, parcă, începutul sfârşitului pentru România şi fotbalul sub tricolor. Pentru o naţională obişnuită nu doar cu simpla prezenţă la turnee finale, ci cu ieşirea din grupe, au mai venit doar două calificări. Una în 2008, când ai noştri au revenit la îndemnurile lui Ştefan cel Mare şi au pârjolit ogoarele, învingând Olanda pe ceea ce părea mai degrabă o mocirlă decât un teren de fotbal la Constanţa, şi alta în 2016, calificare după care toată lumea îşi aduce aminte doar de înfrângerea umilitoare cu Albania. Culmea, după un joc similar celui din Muntenegru de sâmbătă seara. Şi, tot culmea, cu un alt Iordănescu pe bancă, de data asta cel senior. 

Altfel, singurele performanţe ale fotbalului românesc au fost sfertul de Cupa Uefa din sezonul 2006-2007 dintre Steaua şi Rapid şi victoriile de la EURO U21, din 2019, când un alt Hagi, juniorul, ridica tribunele în picioare. Noroc, însă, că ne-au adus "seniorii" cu picioarele pe pământ. 

Chiricheş, căpitanul care a scufundat corabia 

Cu două gafe parcă de curtea şcolii, Vlad Chiricheş a dat şansa muntenegrenilor să înscrie de două ori în poarta lui Florin Niţă sâmbătă seara. Într-un meci în care oricum ai noştri nu s-au apropiat de poartă, adversarii au mai avut parte şi de ajutor. Nici dacă ar fi marcat două autogoluri nu ar fi fost senzaţia asta de dezgust la adresa unui fotbalist care pare că şi-a atins vârful carierei în şaisprezecimile Europa League acum mulţi ani, când înscria cu un şut superb în poarta celor de la Ajax Amsterdam pentru Steaua Bucureşti. De acolo, deşi a jucat la Tottenham, Napoli sau Sassuolo, fundaşul nu a reuşit să se ridice niciodată la nivelul aşteptărilor. Asta deşi poartă o banderolă care, acum nu mult timp, stătea pe braţul lui Cristian Chivu sau Gică Popescu. 

"Îmi asum întreaga responsabilitate pentru eşecul naţionalei. Greşelile mele au costat echipa şi cred că de asta am pierdut. Ei nu şi-au creat multe ocazii. Da, jocul nostru nu a fost extraordinar, dar ei şi-au creat ocazii doar la cele două greşeli ale mele. Sper ca această înfrângere să aibă un impact în vestiar, iar fiecare dintre noi să îşi dea seama că trebuie să dea mai mult. Să fim mai încrezători. E clar că tricoul naţionalei îţi dă o anumită responsabilitate şi trebuie să fii în cea mai bună formă pentru a ajuta echipa să câştige", a afirmat Chiricheş la postul Prima TV.

Poate că prima măsură din vestiar ar fi ca unii să îşi anunţe retragerea de la naţională. Chiar dacă baza de selecţie nu e impresionantă, poate ar fi timpul să nu mai convocăm aceiaşi jucători şi să sperăm la rezultate diferite. 

Iordănescu a renunţat la fotbalul boem sau... la fotbal? 

Edi Iordănescu a vorbit, înainte dar şi după meciul cu Muntenegru, despre renunţarea la fotbalul boem. 

"De ce atâta teamă? Ăsta e fotbalul internaţional, înseamnă luptă, implicare şi mai puţin călcâie şi mai puţină filosofie", a spus selecţionerul după meci.

Problema nu ar fi că ai noştri au încercat, ici colo, să dea cu călcâiul în minge. Ci mai degrabă faptul că nu au reuşit nici să facă mingea să circule, nici să ajungă la poartă. Nici măcar cu şuturi de la distanţă, această armă care, acum mulţi ani, făcea orice portar advers să se teamă. Un fotbal economicos, axat doar pe ciupeală, pe posibile greşeli ale adversarului, nu are ce să aducă. Singurul lucru la care puteau spera ai noştri era un egal fără goluri. Şi acela puţin probabil, având în vedere presiunea pusă de muntenegreni. 

Vrem calificare, dar de ce? 

De ani buni, echipa naţională vrea calificarea la un turneu final. Schimbăm antrenorul la fiecare campanie, se anunţă cu surle şi trâmbiţe schimbări la nivelul lotului. Iar rezultatul e mereu acelaşi. Se convoacă acelaşi nucleu de jucători, se produc aceleaşi rezultate, iar România stă acasă şi urmăreşte încă un turneu final la televizor. Chiar şi pe cel care a fost organizat, printre altele, la noi acasă! 

Întrebarea este "de ce vrem să ne calificăm"? Ce să facem la un turneu final? Spunem adesea că naţionalele din centrul şi estul Europei sunt la nivelul nostru, că ne putem bate de la egal la egal cu ele. Dar vedem că Ungaria a învins Anglia, deşi Albionul avea multe dintre vedete în echipa de start. Vedem că Polonia merge la mondiale, Ucraina joacă baraj pentru Cupa Mondială în ciuda războiului din ţară. În starea în care s-a prezentat echipa naţională cu Muntenegru, nu aş băga mâna în foc nici pentru o victorie contra celor din Gibraltar sau San Marino. 

Câte puncte vom face în Liga Naţiunilor 

Am vrut, iniţial, să scriu la cald, după meciul contra celor din Muntenegru. Am fost tentat să spun nu doar că nu vom aduna decât o mână de puncte, dar chiar că nu vom reuşi să marcăm decât dacă se împiedică adversarii. Dar treaba cu împiedicatul ne aparţine...

După meci, Edi Iordănescu a spus că nu a venit la naţională să îşi strice cariera şi că aşteaptă o altă atitudine de la jucători. Din păcate, revin la ce am spus: să ai aceiaşi jucători şi să aştepţi rezultate diferite e nerealist. Mi-aş dori, dincolo de rezultate, ca măcar jocul să fie de partea tricolorilor. Şi dacă ar pierde cu 5-0 toate meciurile viitoare, aş vrea să văd că încearcă. Să şuteze, să paseze, să joace fotbal. Să facă ceva! 

Că plimbatul pe teren nu e fotbal! Şi ăstora nu doar că nu le va face cineva statuie, dar îi va arunca toată lumea la groapa de gunoi a istoriei...

* acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News