Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, anunţă că noul centru al Bucureştiului va fi Hala Laminor, acum reabilitată.
Publicitate
"Am reabilitat o hală, hala Laminor, care e făcută pe o structură din Germania.
Iată cum arăta.
Când am intrat acolo, credeţi-mă, cădeau obiecte din acoperiş. Acolo erau elemente de tablă, de oţel, de lemn, care cădeau. Mă uitam cu grijă pe unde merg, legat de ce ar putea să îmi cadă. Arăta jalnic. Era o porţiune de vreo 3600 mp dărâmată, prăbuşită. O altă zonă chiar deasupra cuptorului era de asemenea prăbuşită.
Am muncit peste 4 ani de zile, e muncă multă să reabilitezi o astfel de clădire. Sunt zeci de mii de elemente din dantelăria aia frumoasă din oţel. Apropo, este pe fix acelaşi principiu de construire ca Turnul Eiffel de la Paris şi este produs tot la aceeaşi fabrică din Reşiţa. Iar acea dantelărie, foarte frumoasă, nu se mai construieşte azi, pentru că e mult prea scumpă şi mult prea greu de făcut. Să iei zeci de mii de elemente, să vezi dacă sunt ruginite, dacă pot fi recuperate, îndreptate, etc, la 10-15 metri înălţime, nu e uşor.
Acum e gata, inclusiv cu parcarea subterană. Am demarat acum o procedură de competitivitate, căutăm un partener privat care să vină să facă aici un social hub. Ca să îşi îndeplinească scopul existenţei, mai sunt de băgat 150 milioane de euro. Şi sigur găsim! Pentru că se mută centrul Bucureştiului aici.
Un apartament de 3 camere are 70 mp. Ei bine, hala asta are cât 1000 de apartamente. Doar hala, şi mai avem şi alte clădiri acolo! Mai avem o hală de 10.000 mp. Vrem un social-hub, este un oraş, un indoor-city", a declarat Robert Negoiţă.
Întrebat dacă primăria Sector 3 va obţine venituri de pe urma halei Laminorul, primarul a spus că "ideea este aşa. Căutăm investitor privat, facem o asociere între societatea primăriei, care e deţinută sută la sută de primăria Sector 3, şi cel care va câştiga procedura de competitivitate. Când proiectul va fi finalizat, e foarte posibil să îl listăm pe bursă, iar primăria îşi va recupera de trei ori suma. Dar nu mâine, va mai dura 6-8 ani!", a mai punctat primarul Robert Negoiţă.
"Cea mai modernă parcare din România la ora asta şi singura parcare sub un bulevard (n.r. în zona Decebal). Asta este soluţia pe care ne dorim să o multiplicăm. Bulevardul Unirii era următorul proiect. Suntem blocaţi de Primăria Generală, dar şi de Consiliu am fost blocaţi. Deja este puţin relevant ce face Consiliul Local, pentru că oricum mi-a spus cât se poate de direct domnul primar general că nu este de acord cu acest proiect şi că nu îi va da drumul", a spus Robert Negoiță, la DCNews TV.
Cât despre motivele pentru care Nicușor Dan ar bloca mai multe proiecte care pot ajuta la fluidizarea traficului și reducerea poluării, primarul Sectorului 3 a spus:
"Probabil are argumente. Mie nu mi le-a dat. Dacă mi le-ar fi dat, aşa cum ar fi fost ele, vi le-aş fi comunicat. Mi-a zis să merg să le prezint într-o comisie. Zic ce comisie? A făcut o comisie din nişte înşişi. Nişte inși! Nu mă bag, e opţiunea dumnealui să îşi facă o comisie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu