Sute de kilograme de carne și pește alterat, care nu mai corespundeau consumului uman, au fost oprite de la comercializare în urma unei acțiuni a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. De asemenea, la subsol, printre șobolani erau depozitate legume și fructe. Hala va fi redeschisă abia după renovare și igienizare.
Mii de bucureșteni și nu numai îi treceapu pragul zilnic în căutarea de carne sau pește. Puțini însă știau că în spatele tarabelor aranjate cu dischis se ascundeau adevărate focare de toxiinfecție. Dimineață, inspectorii ANPC au luat cu asat hala. Comercianții care au aflat de control au abandonat marfa și au fugit. Alții au fost prinși în fapt în timp ce tranșau pește care nu mai corespundea consumului uman. Luați pe nepregătite aceștia au spus că au încercat să vadă dacă mai pot salva ceva din marfă, când de fapt peștele era putrezit!
Până acum inspectorii ANPC au mai fost în control în această hală de două ori. Prima dată controlul s-a soldat cu un avertisment și cu consiliere. Al doilea, cu o amendă, iar acum hala a fost închisă. "Nu știam că această clădire are și un subsol. Nu știam că în acest subsol, pe lângă câini și șobolani pot fi depozitate legume și fructe. Nu știam că această clădire are un pod în care sunt depozitate echipamente, utilaje lădițe de transport", a declarat șeful ANPC, Horia Miron Constantinescu.
Toți comercianții au fost găsiți cu diferite nereguli de la documente de proveniență a mărfii până la lipsa unor documente sanitar-veterinare. "Loturi întregi de marfă însoțite doar de documente fiscale, fără documente care să ne vorbească despre lotul din care provin, de calitate, de momentul procesării, tranșării, lucruri esenția în stabilirea traseității unui produs, până la produse procesate după ce acestea nu mai erau destinate consumului uman. Încercau să refasoneze fileu de pește pentru a îl pune pe masa consumatorului dintr-un pește gata putrezit", a mai spus Horia Miron Constantinescu, șeful ANPC. Mii de kilograme de produse au fost ridicate în vederea distrugerii.
Vezi și: A fost schimbat președintele ANPC! Horia-Miron Constantinescu, numit de Viorica Dăncilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News