Simona Halep s-a calificat în sferturile de la Roland Garros și a spus că meciul cu Carla Suarez Navarro, câştigat cu 6-1, 6-1, a fost cel mai bun al său în acest an.
"Cred că am jucat cel mai bun meci al meu în acest an. Ea e foarte bună pe zgură. Am împins-o mereu dincolo de linia de fund, am încercat să fiu agresivă şi am fost motivată în plus, pentru că îmi place foarte mult acest teren şi e extraordinar să joci din nou sferturi de finală", a declarat Halep, citată de site-ul oficial al turneului.
"Simona Halep a început să arate drept candidată remarcabilă care va câştiga primul său titlu de Grand Slam, prin performanţa produsă luni la Roland Garros 2017 - şi poate cea mai bună reuşită de o jucătoare până acum - spulberând provocarea unei adversare în mod normal problematice, Carla Suarez Navarro, pe terenul Philippe-Chatrier", scrie site-ul oficial al întrecerii din capitala Franţei, citat de DigiSport.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News