Martina Navratilova nu o vede ca favorită pe jucătoarea de tenis Simona Halep la turneul de la Madrid.
Martina Navratilova consideră că Petra Kvitova este jucătoarea de bătut în prezent. „La Madrid, Petra Kvitova va fi jucătoarea de bătut. Este un turneu pentru jucătoarele care lovesc puternic, precum Petra, care l-a și câștigat de trei ori, inclusiv anul trecut", a spus Martina Navratilova pentru WTA.
„Nicio jucătoare nu domină tenisul feminin în prezent. Serena n-a jucat foarte mult, în timp ce Osaka nu s-a ridicat încă la statutul de lider WTA din momentul în care și-a schimbat antrenorul. Jucătoarele de top trec printr-o perioadă fluctuantă", a mai spus aceasta.
Turneul de la Madrid se desfășoară în perioada 5-12 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu