Simona Halep a stat doar 53 de minute pe teren în meciul cu Petra Martic din sferturile Indian Wells. Românca a câştigat cu 6-1, 6-1.
”Simona, 53 de minute, la fel ca în 2015. Nu ai greșit nimic azi. Ce te-a făcut atât de periculoasă? Ai jucat un tenis spectaculos”, a fost întrebată Halep la final
”Da, a fost un meci foarte bun. Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu din acest an. Iar asta mă face super fericită. Știam că va fi un meci greu împortiva ei. În 2018 a fost un meci mult mai lung și mai dificil.
Astăzi m-am simțit foarte bine, am avut o misiune și am vrut să fiu concentrată pe ceea ce aveam de făcut și cred că am executat bine planul.
Când am intrat pe teren, mi-am spus că returul meu trebuie să fie puternic, pentru că ea are un serviciu foarte bun, iar la înălțimea mea nu este ușor de returnat acel gen de serviciu.
Dar, azi am făcut-o foarte bine, am pregătit returul pe un astfel de serviciu și totul a mers bine”, a replicat Simona Halep, citată de Digisport.
Halep și Martic se mai întâlniseră de trei ori în circuitul WTA, iar Simona conducea în duelurile directe, 2-1. Ultimul duel dintre cele două a fost chiar în sferturile de la Indian Wells, ediția din 2018, când constănțeanca s-a impus cu 6-4, 6-7 (5), 6-3.
Petra Martic are 31 de ani și a atins cea mai bună clasare în ianuarie 2020, când s-a aflat pe locul 14 WTA. Croata are în palmares un singur titlu WTA la simplu, în 2019, la Istanbul.
În partida cu Martic, Simona a servit foarte bine, a căutat să o mişte cât mai mult pe longilina ei adversară pentru a nu-i da şansa de a-şi plasa suprinzătoarele ei lovituri, a pasat-o ori de câte ori a vrut să atace la fileu şi a dominat clar tot jocul.
Setul I a fost unul scurt, 6-1, în 24 de minute şi în care Martici a luat primul ghem, pe propriul serviciu. În setul al doilea, Halep s-a impus tot cu scorul de 6-1, terminând partida după 53 de minute de joc.
Halep va evolua în faza următoare cu poloneza Iga Swiatek, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, sau cu americanca Madison Keys, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 25.
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 343.985 de dolari şi cu 390 de puncte WTA.
După succesul de joi, Halep ocupă locul 19 în clasamentul WTA live.
La ediţia trecută, Halep a fost eliminată în turul al treilea, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus. Românca a câştigat turneul din deşertul californian în 2015 şi a mai fost semifinalistă în 2014 şi 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu