Halep, Turneu Shenzen. Șarapova, războinică: Vreau liderul mondial în finală

Simona Halep şi Maria Şarapova au avut poziţii uşor diferite în momentul în care au fost întrebate despre o posibilă confruntare în finala turneului de la Shenzen, China, în care ambele au ajuns în faza semifinalelor.

Imediat după victoria Mariei cu Zarina Diyas (6-3, 6-3), gândul organizatorilor a zburat spre un prim meci mare în 2017, iar Şarapova a fost destul de deschisă: "Amândouă mai avem un meci până la finală. Cred că e genul de meci pe care nu-l aşteaptă doar jucătorii, ci şi fanii. Vreau să joc împotriva numărului unu mondial. Dacă va fi în finală, aşa să fie!", a spus fostul lider mondial la interviul acordat chiar pe teren, scrie Prosport.

La conferinţa de presă susţinută la capătul succesului clar cu Aryna Sabalenka, Simona a fost întrebată, la rândul ei, despre o posibilă confruntare cu jucătoarea care i-a refuzat titlul de la Roland Garros în 2014, dar liderul mondial a fost ceva mai rezervat decât marea rivală: "Nu mă gândesc la finală, mă gândesc la ce va fi mâine, am un meci greu. O cunosc bine pe Irina, dar sunt pregătită să lupt. Dacă o să ajung iar în finală, o să fiu foarte fericită", a transmis Simona, potrivit sursei citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel