Anual, în noaptea de Halloween, sărbătorită pe 31 octombrie, americanii și nu numai sărbătoresc momentul în care spiritele morților vizitează lumea celor vii. Nici pentru români 31 octombrie nu trece ca o zi oarecare. „Au ajuns educatoare la grădiniță să simtă nevoia să facă ceva cu ocazia aceasta”, a transmis Radu Buzăianu.
„Aflu surprins că azi e Halloweenu. Am avut impresia că de vreo lună tot e. Mie chestia asta mi se pare foarte semnificativă pentru ceea ce am ajuns.
Dacă mâine ar fi venit unu să vă spună că face un eveniment frumos în care copiii să se deghizeze în enormități, l-ați fi privit ca pe un tembel. Dar evenimentul ăsta n-a apărut dintr-o dată cu unu care vi-l propune. A fost povestit etapizat. Și abia apoi am ajuns de o lună să n-ai cum să-l eviți.
Au ajuns educatoare la grădiniță să simtă nevoia să facă ceva cu ocazia aceasta. E un mecanism pe care cretinismul îl pune în funcțiune astfel încât să te dezarmeze și, într-un final și tu să pui ceva ciudat pe copilul tău, să te împaci cu gândul că e haios și să te gândești că nu poți să-l izolezi de societate. Că așa e lumea acum și n-o schimbăm noi.
Nu sărbătoarea bizară e ce mă interesează, ci mecanismul în care ajungi să te trezești în ea. Și incapacitatea de a mai sesiza enormități de frică să nu ne zică niște imbecili că ești încuiați la minte.
Asta așa, ca o curiozitate", a scris, marți seară, Radu Buzăianu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu