Halloween 2021. Tradiții și obiceiuri bizare. Sunt de pe vremuri

Fotografie creată de Anna Tarazevich, de la Pexels
Fotografie creată de Anna Tarazevich, de la Pexels

Halloween, marcat pe 31 octombrie, a devenit o sărbătoare cunoscută în toată lumea pe care nu o celebrează doar americanii, ci și românii.

 

De Halloween, copiii şi adulţii se deghizează, sună la uşile vecinilor şi le cer bomboane folosind expresia „Trick or treat" („Farsă sau dulciuri"). În ciuda numărului mare de oameni care o serbează, puțini sunt cei care știu cum a luat naștere această sărbătoare. Halloween-ul nu a luat naștere în Statele Unite, ci în vestul Europei. Ea derivă din sărbătoarea Samain, care se ţinea la sfârşitul toamnei şi marca intrarea într-un nou an. În Irlanda şi în Ţara Galilor, oamenii se temeau de noaptea de Samain, în timpul căreia spiritele malefice puteau să apară pentru a bântui lumea celor vii. Pentru a evita acele prezenţe „întunecate" şi pentru a îndepărta pericolul, vechii celţi aprindeau focuri în aer liber.

Printre superstițiile de Halloween care, la un moment dat aveau amploare, se numără:

Dacă o fată necăsătorită punea în noaptea de Halloween sub pernă o floare de rozmarin și un bănuț de argint, își visa sortitul;

Celebra lumânare aprinsă în dovleac, din noaptea de Halloween, avea menirea de a ține spiritele rele la distanță;

Dacă în noaptea de Halloween vedeai un păianjen prin casă înseamna că spiritul unei persoane dragi te veghea;

Dacă băteau clopotele în noaptea de Halloween spiritele și fantomele s-ar fi speriat;

Persoanele care erau născute în noaptea de Halloween aveau menirea de a vedea și de a comunica cu spiritele.

VEZI ȘI: Halloween 2021. Cluburi, baruri și discoteci, închise, dar tot se va petrece! Într-adevăr... fără certificat verde

Merele de Halloween

Deoarece sărbătoarea cade în vremea recoltării merelor, merele glazurate sau caramelizate se numără printre mâncărurile tradiționale de Halloween. Acestea se obțin prin ungerea merelor întregi cu un sirop dulce lipicios, uneori se adaugă miez de nucă măcinată.

Într-o vreme, copiilor li se dădeau mere glazurate, dar practica a dispărut după ce au apărut zvonuri că unii oameni înfig ace sau lame de ras în merele date copiilor. Nu există dovezi ale unor astfel de incidente, deci se poate presupune că sunt cel mult rare și nu se soldează cu răniri grave. Totuși, mulți părinți au crezut că asemenea practici sunt frecvente din cauza mediatizării excesive. La maximul isteriei merelor, unele spitale au oferit radiografii ale sacilor de bomboane ale copiilor pentru a identifica vreo problemă. Practic toate acele puține evenimente de „otrăvire” a merelor erau, de fapt, cauzate chiar de părinții victimelor.

Un obicei ce persistă în Irlanda de astăzi este gătirea (sau mai adesea, achiziționarea) de barmbrack (în galiciană báirín breac), o prăjitură ușoară cu fructe, în care se introduc un inel, o monedă sau alte „farmece”. Se spune că cei care mănâncă un barmbrack cu inel își vor găsi dragostea în anul următor, tradiție similară cu cea a prăjiturii regelui la bobotează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel