Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a revendicat duminică două infiltrări dinspre Liban în Israel, anunţând moartea a trei dintre combatanţii săi, transmite AFP.
Publicitate
Un grup de combatanţi din Brigăzile Al-Qassam, aripa armată a Hamas, a reuşit să treacă de gardul frontalier şi să penetreze în Palestina ocupată, unde a avut o confruntare cu inamicul, a menţionat Hamas într-un comunicat.
Armata israeliană a declarat sâmbătă că a ucis mai mulţi terorişti care încercau să se infiltreze din Liban în Israel.
De la începutul războiului dintre Israel şi teroriştii palestinieni, declanşat în 7 octombrie de un atac de o amploare fără precedent comis de mişcarea islamistă Hamas, zona frontierei israeliano-libaneză este scena tirurilor de rachete între Hezbollahul libanez (formaţiune şiită susţinută masiv de Iran şi aliată cu Hamas) şi armata israeliană.
De asemenea, au loc aproape zilnic încercări de infiltrare a unor membri ai mişcării teroriste palestiniene Hamas în Israel, dinspre Liban.
Mişcarea Hamas a lansat în 7 octombrie un atac terorist brutal împotriva localităţilor din sudul Israelului, ceea ce a declanşat o ripostă dură din partea armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza. Violenţele s-au soldat până acum cu moartea a peste 1.300 de israelieni, majoritatea civili, şi a aproximativ 2.300 de palestinieni, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu