După ce sezonul trecut a fost unul din oamenii de bază ai formaţiei din Ştefan cel Mare, Sergiu Hanca nu a impresionat în a doua parte a acestui an, prestaţiile sale fiind mult sub aşteptări.
În ciuda evoluţiilor sale, acesta a fost numit căpitan după plecarea prietenului său, Steliano Filip. Hanca a fost cel mai huiduit jucător al ”câinilor” la meciul cu CS U Craiova, atât în momentul schimbării, cât şi la intrarea la vestiare.
"Prefer să nu vorbesc despre faptul că am fost huiduit, am fost supărat doar pe prestaţia mea, nu pe reacţia fanilor", a declarat Hanca, conform site-ului doardinamo.ro
[citeste si]
Căpitanul alb-roşilor contează pe susţinerea fanilor în următoarele meciuri "Cu siguranţă vor veni la meciul cu Chiajna mulţi fani, s-au vândut toate biletele din peluză şi vor fi mulţi şi la tribuna 1, le mulţumim că sunt alături de noi la meciurile importante. Acum când am vândut bilete nu mi-au cerut decât un singur lucru – să câştigăm meciul de luni, asta este cel mai important. Trebuie să câştigăm neapărat ca să rămânem în lupta pentru play-off. Domnul Miriuţă a văzut cum arată echipa la antrenamente şi cred că vom câştiga", a mai precizat mijlocaşul, scrie Prosport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News