Hăncescu (FSLI): Anunțăm grevă generală, dacă oamenii doresc. Vocile din sistem asta spun

Foto Pexels
Foto Pexels

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a spus, miercuri, că tot mai multe cadre didactice solicită declanșarea grevei generale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin la B1 TV.

Întrebat dacă a discutat azi cu miniștrii, liderul de sindicat a răspuns: „Eu am încercat ieri, Ministerul Muncii nu știa nimic ieri. La Ministerul de Finanțe aveau telefonele închise. E ridicol ce se întâmplă! În momentul de față, noi, practic, luptăm să se aplice o lege care ar însemna vreo 200 de lei în plus la salariu. Asta ar însemna că nici măcar rata inflației nu se acoperă”.

„Noi trebuia să primim, la 1 ianuarie, 16% în plus la salariu, dar am primit doar 4% și mai sunt 12%. Guvernul României tot vine cu pătrimi, pătrimi, înseamnă că cu aceste pătrimi ne poate duce Guvernul până în 2030…”, a continuat Hăncescu.

„Oamenii sunt extrem de nemulțumiți și să nu surprindă pe nimeni dacă, în zilele următoare, vom anunța că va fi grevă generală. Vocile din sistem asta spun. Deci sunt foarte mulți oameni, voci din sistem… Deci noi, liderii (n.r. de sindicat), anunțăm greva generală dacă oamenii asta doresc. Vă spun că, într-o săptămână, două săptămâni, dacă nu se întâmplă ceva concret, cam asta se conturează”, a avertizat Simion Hăncescu în cadrul emisiunii pe care o moderează Ioana Constantin.

Amintim că Ioana Constantin a spus, pentru DC News, că va avea o emisiune la B1 TV. Mai precis, va modera „Politica zilei”, tronson orar difuzat între 15.00 şi 17.00. Este o emisiune care se va difuza de luni până vineri. Prima ediție a fost pe 23 mai.

Recent, Ioana Constantin spunea că iese din lumea politică pentru a se dedica unui noi proiect, adică această emisiune de televiziune. „Am dedicat ultimii ani politicii active, a fost o mare onoare și un drum extraordinar. Închid acum această etapă și ies din lumea politică pentru a mă dedica unui nou proiect pe care îl voi anunța zilele următoare. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături în acești ani! Am fost și rămân o voce onestă în spațiul public, rămân la fel de dedicată principiilor după care m-am ghidat și în politica”, scria Ioana Constantin, recent, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel