Corona Braşov a primit o nouă lovitură, după scandalul de dopaj în care a fost implicată aproape toată echipa.
Echipa feminină de handbal Corona Braşov a fost descalificată şi a pierdut toate punctele obţinute în sezonul 2019-2020 al Ligii Naţionale, a anunţat Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal, vineri, potrivit site-ului FRH, în urma scandalului de dopaj în care au fost implicate majoritatea componentelor echipei.
În baza dispoziţiilor Art. 62 alin. 2 din Legea 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, sancţionează echipa de handbal feminin senioare a CSM Corona Braşov cu descalificarea şi pierderea punctelor obţinute în Liga Naţională, sezonul competiţional 2019-2020, se arată în comunicatul preluat de Agerpres.
FRH precizează că părţile interesate să introducă Apel au nevoie de motivarea Hotărârii Comisiei de Disciplină conform Regulamentului disciplinar art. 13.5). Acestea intră în posesia motivării hotărârii Comisiei de disciplină dacă în termen de 3 (trei) zile de la data publicării dispozitivului pe site, fac cerere de motivare şi dovada plăţii motivării hotărârii. Apelul se poate face în termen de 5 (cinci) zile de la momentul intrării în posesia hotărârii motivate, respectând procedura introducerii Apelului, conform Art. 15.4.
Corona ocupa locul al doilea în clasament, cu 26 puncte (8 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere).
Comisia Centrală de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal a suspendat provizoriu 18 jucătoare de la Corona Braşov, suspectate că ar fi folosit terapia cu laser intravenos, interzisă de regulamentul antidoping. Bianca Bazaliu, Daciana Hosu şi Cristina Laslo au fost suspendate începând cu data de 25 noiembrie, Eliza Iulia Buceschi, Daria Bucur, Ana Maria Lopătaru, Natasa Nolevska, din 26 noiembrie, Sorina Maria Tîrcă, Marilena Alexandrina Neagu, Mihaela Diana Popescu, Elena Andreea Pătuleanu, Ivona Pavicevic, Viktoriya Tymoshenkova, Andreea Elisa Chiricuţă, Andreea Georgiana Ciuciulete, Elaine Gomes Barbosa, Alicia Maria Gogîrlă, din 29 noiembrie, iar Claudia Eugenia Lăcătuş şi Oana Maria Căprar, din 3 decembrie. Joi, comisia a decis să ridice suspendările jucătoarelor Andreea Elisa Chiricuţă şi Alicia Maria Gogîrlă, după ce a rezultat că acestea nu au făcut terapie cu laser intravenos.
Cristina Laslo, Daria Bucur, Eliza Buceschi şi Bianca Bazaliu au fost excluse din echipa naţională a României care participă în aceste zile la Campionatul Mondial din Japonia, după izbucnirea acestui scandal.
Clubul Corona Braşov a fost exclus, joi, și din competiţiile continentale de către Tribunalul Federaţiei Europene de Handbal, după ce mai multe jucătoare ale formaţiei de sub Tâmpa au fost suspendate pentru folosirea terapiei cu laser intravenos, procedură interzisă de regulamentul antidoping.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu