Hans Niemann a respins acuzațiile lui Magnus Carlsen privind faptul că a trișat folosind o jucărie sexuală.
Protagonist al unui scandal care a zguduit lumea șahului, Hans Niemann, mare maestru al jocului, neagă că a folosit o jucărie sexuală cu vibrație pentru a trișa într-un meci din septembrie 2022, în care a jucat contra lui Magnus Carlsen, mare maestru și lider al sportului de mai bine de un deceniu. Explicațiile apar în contextul în care acuzațiile ce i-au fost aduse nu au putut fi dovedite, iar cei doi s-au înțeles amiabil, fără a mai ajunge în fața instanței. Cu toate acestea, tânărul, care a fost reintrodus recent în circuit, a spus într-o emisiune că se simte dezamăgit că a fost învinuit după o victorie, transmite BBC.
În septembrie 2022, Hans Niemann l-a învins la șah pe norvegianul de 32 Magnus Carlsen, în cadrul Cupei Sinquefield din St. Louis, Missouri. Ulterior, Niemann a fost acuzat de Carlsen că a trișat - o declarație pe care acesta a considerat-o defăimătoare și care a declanșat o imensă dispută juridică, care s-a soluționat luna trecută, când cei doi au ajuns în cele din urmă la o înțelegere, Niemann renunțând să mai ceară daune de 100 de milioane de dolari.
Niemann a vorbit la Piers Morgan Uncensored despre mediatizarea persoanei sale de când a fost acuzat că a trișat.
"Este foarte dezamăgitor să fii acuzat că ai trișat după o victorie. Dar aceste lucruri se întâmplă și am reușit să învăț multe în acea perioadă, iar asta m-a învățat o mulțime de lecții foarte importante despre viață și șah", a mai precizat acesta.
Niemann i-a mai spus lui Morgan că, în opinia sa, ultimul an i-a "întărit determinarea", jucătorul insistând în fața gazdei că nu a trișat în acel meci.
Cu toate acestea, Morgan a continuat și l-a întrebat: "Pentru a fi clar, în ceea ce privește acuzația specifică - ați folosit vreodată mărgele anale în timp ce jucați șah?".
Tânărul de 20 de ani a răspuns: "Ei bine, curiozitatea ta este puțin îngrijorătoare, știi - poate că te interesează personal, dar pot să-ți spun că nu. În mod categoric, nu, bineînțeles că nu".
Platforma online Chess.com a fost, de asemenea, dată în judecată de Niemann. Platforma a publicat anul trecut un raport în care se precizează că șahistul din SUA a trișat în peste 100 de partide de șah online.
Niemann a recunoscut că a trișat de două ori în meciuri online pe Chess.com, la 12 și 16 ani, dar a negat că a făcut acest lucru în Cupa Sinquefield sau în vreun meci jucat în persoană.
El a intentat apoi un proces pentru defăimare în octombrie 2022 împotriva lui Carlsen, a Chess.com și a lui Hikaru Nakamura, un mare maestru american pe care Niemann l-a acuzat că "a amplificat și a încercat să întărească acuzațiile false ale lui Carlsen".
Un judecător a declarat procesul nul, iar părțile au trebuit să medieze situația în privat.
Luna trecută, Chess.com a precizat că "nu s-a găsit nicio dovadă determinantă că acesta a trișat în vreun meci în persoană".
Carlsen, în vârstă de 32 de ani, a declarat că a luat la cunoștință și a înțeles raportul prezentat de Chess.com, "inclusiv afirmația că nu există dovezi determinante" privind comiterea de greșeli de către rivalul său, conform digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu