Haos la conducerea CFR SA. Simu, omul lui Grindeanu, ar fi uitat să-și prelungească mandatul și i-a pasat-o lui Cesa, apropiatul lui Boc

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Situația halucinantă la conducerea CFR SA, unde directorul interimar ar fi omis să-și prelungească mandatul. 

CFR SA are un nou directorul general în persoana lui Petru Cesa, despre care se spune că ar fi apropia de Lucian Bode, fost ministru la Transporturi, actual la Interne, dar și de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc. Petru Cesa nu a fost numit de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după cum notează clubferoviar.ro, ajungând pe post după o... eroare a directorului general al companiei, Ion Simu-Alexandru. În decembrie 2021, în ziua de 17, Simu fusese numit interimar pe funcția de conducere de la CFR SA, la ordinul lui Grindeanu. Anterior, el condusese - printr-o pură coincidență - Sucursala Regională de Cale Ferată Timișoara. Sursa citată notează și că Simu ar fi un om de încredere al ministrului Sorin Grindeanu, care, desigur, și el vine tot din Timișoara. 

A uitat Simu să-și prelungească mandatul? 

Dar iată ce a făcut Ion Simu-Alexandru: a uitat să-și prelungească mandatul de director general al CFR SA, notează Club Feroviar. Legea spune că mandatul de director general interimar al unei companii/societăți de stat se acordă pentru o perioadă de patru luni. Exista însă posibilitatea reînnoirii pentru două luni a mandatului. Perioada de patru luni a expirat sâmbătă, în 16 aprilie 2022. Având în vedere susținerea de care se bucură, Simu și-ar fi putut reînnoi, fără emoții, mandatul. Decizia trebuia luată formal, prin convocarea unei ședințe, atribut ce-i revenea directorului, dar - ghinion - ar fi uitat să o convoace. Așa că a rămas fără loc de muncă. 

Probleme cu preluarea funcției de către Cesa

Acum, compania este condusă de Petru Cesa, regulamentul prevăzând că, în astfel de situații, conducerea executivă este preluată de către directorul general adjunct tehnic. Cesa este adus recent pe poziție de Simu, mai scrie sursa citată. De asemenea, aceeași sursă mai scrie Cesa este apropiat și de fratele lui Radu Moldovan, care a fost, în 2014, director general al CNCF CFR SA. Petru Cesa a condus Regionala Cluj a CNCF CFR SA, după ce anterior a fost șef de gară la Bistrița.

În orice caz, situația trebuie rezolvată, pentru că Petru Cesa a preluat funcția automat, fără a fi delegat - neavând de cine- și actele pe care el le-ar semna ar fi lovite de nulitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel