Jucătorii lui Dinamo au intrat în grevă și au refuzat să joace ultima partidă pe care o aveau de disputat în cantonamentul din Spania. „Câinii” nu și-au încheiat stagiul de pregătire - așa cum era programat - cu amicalul împotriva formaţiei Real Balompedica Linense, din liga a treia spaniolă.
Partida de miercuri a fost anulată, în locul ei fiind programată o şedinţă de pregătire, a doua a zilei după cea de dimineaţă, scrie gsp.ro. Jucătorii sunt cei care au decis să nu mai joace cu echipa din liga a treia, în semn de protest pentru că nu li s-au plătit salariile.
Şefii clubului din Ştefan cel mare au intervenit şi au sunat în Spania. Aceştia ameninţă că totul se va termina cu amenzi destul de mari şi cu diminuări contractuale de până la 25% pentru cei care au iniţiat protestul, care din câte se pare ar fi liderii vestiarului. Unora li s-au plătit salariile până în decembrie, altora până în octombrie, iar jucătorii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi. „Roş-albii” se apără şi spun că oricum vor munci, având un antrenament în loc de meci.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu