Carmen Harău (PNL) a vorbit despre fapta lui Florin Cîțu din SUA, de acum 20 de ani.
Liberala a afirmat, la Antena 3, în emisiunea ”Subiectiv”, că premierul Florin Cîțu a făcut ”o tâmpenie uriașă”, pentru care a și plătit.
”Sistemul judiciar al unui stat așezat bine pe picioarele democrației nu se joacă. A făcut o tâmpenie uriașă, pentru care, dacă mi-ar fi frate sau fiu, l-aș da cu capul de pereți. Evident că greșeala e foarte mare. Doar că pentru o greșeală există, până la urmă, o singură pedeapsă. I-a pus mâna în guler statul american cu niște funcționari care nu se joacă cu legea, că acolo legea nu-i facultativă, l-au aruncat după gratii printre proxeneți, drogați și alte astfel de specimene, pentru două zile. I-au luat o grămadă de bani - nu vreau să mă gândesc cât a plătit avocatul, că a trebuit să-și vândă mașina, a făcut o tâmpenie și a fost pedepsit, aspru pedepsit. În dreptul internațional, există instituția reabilitării. Orice persoană, inclusiv un criminal este reabilitat. În ceea ce privește scandalul de proporții galactice, e ca și când Florin Cîțu a fost descoperit criminal în serie”, a declarat Carmen Harău.
Premierul Florin Cîțu, când studia în Iowa, în 2000, a condus sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 1,61 la mie. Ceea ce a făcut premierul când era student în SUA a fost încadrat la ”infracțiune gravă”, fapt pentru care a primit 1.000 de dolari amendă, 48 de ore de închisoare. În același timp, el ar fi fost și la dezalcoolizare. Singura reacție a premierului Florin Cîțu pe acest subiect a fost răspunsul dat în conferința de presă, în care a confirmat informația, dar a și acuzat că a fost scursă din PNL, în contextul alegerilor interne.
”Suntem oameni serioși sau ce? S-a întâmplat acum 20 de ani (n.r. arestarea lui Florin Cîțu), hai să fim serioși! Se știu ei, cei care scot asemenea informații pe piață, sunt penibili, ca să zic așa.. Dacă au ajuns să se preteze la asemenea lucruri, e grav.” a spus Vasile Cîțu.
Părintele premierului a detaliat apoi: ”Eu nu știam ce a declarat Florin, m-a sunat o verișoară să îmi spună, că eu nu mă uit la televizor, că nu am la ce să mă uit”.
Despre incidentul petrecut în America, Vasile Cîțu a punctat: ”Când era în America țineam legătura la telefon și parcă nu ne-a zis atunci direct de problema asta, probabil ca să ne protejeze pe noi, părinții”. Vezi mai mult aici
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu