Harghita: Amânare în procesul preşedintelui CJ, Borboly Csaba, din cauză că doi avocaţi au lipsit de la termen

Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, este judecat pentru fapte de corupţie, a fost amânat marţi, după ce avocaţii a doi dintre inculpaţi au lipsit şi puteau exista situaţii de conflict de interese, întrucât au delegat un alt coleg, avocat în aceeaşi cauză.

"Avocaţii a doi inculpaţi nu au putut fi prezenţi la termen şi au dat delegaţie la un alt avocat să-i reprezinte. Nici acel avocat nu a putut să vină şi a dat delegaţie la un alt avocat să facă această reprezentare. Practic, a fost delegare succesivă. Ceea ce, din punct de vedere al respectării dreptului la apărare, este problematică - aceasta este partea pur birocratică. Pe de altă parte, primul complet care a judecat această cauză a spus de la început că fiecare inculpat trebuie să aibă un avocat distinct, tocmai pentru a evita situaţiile de conflict de interese. Adică, dacă eu apăr două persoane care au interese contrare în aceeaşi cauză, pe cine apăr? Şi, pentru a evita această situaţie, a fost recomandarea ca fiecare să vină sau, dacă îşi dau substituiri pentru avocaţi care nu sunt ceilalţi avocaţi în aceeaşi cauză. Si până acum s-a respectat această regulă, motiv pentru care completul a făcut ceea ce era firesc să facă: să constate că nu sunt delegaţii formale faţă de avocaţii efectivi prezenţi din partea celor care trebuiau să vină", a explicat presei avocatul Sergiu Bogdan, apărătorul preşedintelui CJ, Borboly Csaba, cel care a atras atenţia, în instanţă, faţă de această situaţie, citează Agerpres.

De asemenea, şi reprezentantul Ministerului Public i-a spus judecătorului că, până în prezent, nu a fost audiat decât Borboly Csaba şi nu se cunoaşte poziţia procesuală a celorlalţi, motiv pentru care a solicitat amânarea cauzei.

Judecătorul a stabilit următorul termen în proces în data de 23 octombrie.

Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).

Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel