Harghita: Amenzi de aproximativ 220.000 lei aplicate în luna iulie de inspectorii de muncă

Inspectorii de muncă harghiteni au aplicat, în luna iulie, amenzi în valoare de 220.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă şi a sănătăţii şi securităţii în muncă.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita, în luna iulie au fost efectuate 132 de controale la agenţii economici din judeţ, fiind sancţionaţi 56 de angajatori.

Dintre aceştia, 32 încălcau prevederi legale din domeniul relaţiilor de muncă, patru fiind sancţionaţi pentru folosirea a opt persoane care lucrau fără să aibă forme legale de angajare. De asemenea, la 24 de angajatori s-au găsit nereguli în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Au fost aplicate 108 sancţiuni, din care 14 amenzi contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 220.000 lei.

Conform sursei citate, printre deficienţele constatate la controalele efectuate în cadrul campaniilor naţionale se numără neîntocmirea contractelor individuale de muncă în formă scrisă, neacordarea repausului săptămânal conform prevederilor legale, neacordarea sporului de noapte sau de reducere a programului de lucru al angajaţilor care lucrează în timpul nopţii.

Reprezentanţii ITM Harghita au mai precizat că, în luna iulie, au fost comunicate şi un număr de nouă evenimente sau accidente de muncă, acestea fiind în curs de cercetare, pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel