Şapte bombe de aruncător din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite, luni, lângă calea ferată din comuna Lunca de Jos, elementele de muniţie fiind ridicate în siguranţă de pirotehnişti, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.
Potrivit sursei citate, cele şapte bombe de aruncător, calibrul 120 mm, au fost descoperite de nişte muncitori care lucrau la înlocuirea barierei peste calea ferată din localitatea Lunca de Jos.
Ciobotariu a precizat că lucrătorii de la CFR au găsit, iniţial, o bombă de aruncător şi au oprit imediat lucrările, alertând echipa specializată a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita. Pirotehniştii sosiţi la faţa locului au mai descoperit alte şase bombe, depozitate una peste alta.
Elementele de muniţie au fost transportate şi depozitate în siguranţă, urmând să fie distruse în perioada următoare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita a arătat că cele şapte bombe prezentau un real pericol şi exista risc de explozie dacă ele erau lovite sau manevrate greşit.
Circulaţia feroviară în zonă nu a fost afectată.
De la începutul anului, echipa pirotehnică din cadrul ISU Harghita a avut peste zece de acţiuni de ridicare a unor elemente de muniţie, descoperite cu ocazia efectuării de lucrări agricole sau de infrastructură.
Specialiştii din cadrul ISU recomandă populaţiei ca, în situaţia în care descoperă elemente de muniţie, să nu le atingă, să nu le mişte, să nu le lovească şi să sune imediat la numărul de urgenţă 112.
În Harghita sunt găsite frecvent elemente de muniţie, cu precădere în zonele unde a fost linia frontului în Al Doilea Război Mondial, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu