Mai multe clădiri din şapte localităţi ale judeţului Harghita vor fi iluminate marţi seara în portocaliu, cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu.
Potrivit sursei citate, în data de 17 septembrie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sărbătoreşte Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, "ocazie cu care lansează o campanie globală de conştientizare atât a profesioniştilor în domeniu cât şi a autorităţilor publice, a pacienţilor şi aparţinătorilor, despre necesitatea dezvoltării culturii şi siguranţei pacientului în sistemul sanitar, cu scopul asigurării de îngrijiri medicale de calitate şi în siguranţă".
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a invitat autorităţile locale să se alăture acestei iniţiative prin iluminarea în portocaliu a unei clădiri reprezentative la nivel local, iar în judeţul Harghita au răspuns afirmativ, la solicitarea Instituţiei Prefectului, un număr de şapte primării.
Adrian Pănescu a precizat că la Miercurea Ciuc vor fi iluminate în portocaliu clădirea Primăriei, cetatea Miko, care găzduieşte Muzeul Secuiesc al Ciucului, precum şi clădirea Colegiului Naţional "Márton Áron".
De asemenea, în oraşul Bălan va fi iluminată faţada Casei de Cultură, în localităţile Leliceni şi Tulgheş vor fi iluminate sediile primăriilor, în comuna Mugeni lumina portocalie va acoperi un dispensar din localitate, iar în comuna Vârşag, Casa Sănătăţii.
Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului a fost creată pentru a facilita dezvoltarea politicilor şi practicilor privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale OMS şi pentru a acţiona ca o forţă majoră la îmbunătăţirea siguranţei acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu