Harry și Meghan, primire entuziastă în Australia. Primele cadouri pentru bebeluș

Cuplul Harry-Meghan, primele cadouri pentru bebeluşul lor
Cuplul Harry-Meghan, primele cadouri pentru bebeluşul lor

Cuplul princiar Harry-Meghan a fost primit cu entuziasm în Australia, după anunţul despre sarcina ducesei de Sussex.

Un public numeros s-a reunit în faţa Operei din Sydney şi în portul acestui oraş, marţi, pentru a îi saluta pe prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia acestuia, Meghan, cu ocazia primei lor apariţii publice în Australia după anunţul făcut luni de Palatul Kensington, potrivit căruia ducesa de Sussex este însărcinată cu primul copil al cuplului princiar britanic, informează Reuters.

Palatul Kensington a anunţat luni că ducele şi ducesa de Sussex aşteaptă venirea pe lume a primului lor copil, care se va naşte în primăvara anului 2019. Bebeluşul va ocupa locul al şaptelea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii şi va fi cel de-al optulea strănepot al reginei Elisabeta a II-a.

Turneu oficial

Cuplul princiar Harry-Meghan şi-a început turneul oficial din Australia marţi dimineaţă, călătorind cu feribotul în golful oraşului Sydney şi salutându-i pe numeroşii lor admiratori reuniţi în faţa Operei din Sydney, al cărei sediu emblematic a fost inaugurat de bunica prinţului Harry, regina Elisabeta a II-a, în urmă cu aproape 45 de ani.

'Vreau să văd cuplul regal. Sunt tineri, reprezintă o gură de aer proaspăt pentru familia regală, iar australienii îi iubesc', a declarat Marvin Lester, care a asistat la toate vizitele oficiale întreprinse de reprezentanţii familiei regale britanice în Australia după anul 1954. 'Există un puternic sentiment republican aici, în Australia, însă eu admir faptul că avem o familie regală', a adăugat el.

Primul turneu al cuplului princiar

Australia, o monarhie constituţională al cărei şef de stat este un monarh britanic, a votat în 1999 împotriva transformării sale într-o republică. Sprijinul populaţiei faţă de posibilitatea ca Australia să devină o republică se situează în jurul procentului de 50%, potrivit unui sondaj realizat în luna ianuarie, un nivel rămas neschimbat în ultimii ani, iar specialiştii afirmă că în cadrul societăţii australiene există 'prea puţin apetit' pentru a readuce în discuţie această chestiune în timpul domniei reginei Elisabeta a II-a.

Guvernatorul-general Peter Cosgrove, reprezentantul reginei în Australia, a prezentat marţi cuplului Harry-Meghan primele cadouri pentru bebeluşul lor - o jucărie de pluş reprezentând un cangur şi o pereche minusculă de cizme Ugg căptuşite cu lână. Vizita din Australia reprezintă primul turneu întreprins în străinătate de prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, după căsătoria lui cu fosta actriţă TV americană Meghan Markle în luna mai.

Vezi și: Prințul Harry și Meghan, turneu în Pacific. Invictus games, koala și haka


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel