Prințul Harry: Cei mai vulnerabili suferă cel mai mult. Discursul său, indicații subtile către anularea dreptului la avort în SUA

Sursă foto: Captură video BBC
Sursă foto: Captură video BBC

Prințul Harry s-a adresat în cadrul Națiunilor Unite pentru a invoca nedreptatea făcută femeilor prin anularea dreptului la avort în SUA. 

Publicitate

Vorbind în cadrul Zilei Mandela de la Organizația Națiunilor Unite, Prințul Harry a susținut că democrația este sub ”un atac global”. El a citat ”anularea drepturilor constituționale aici, în Statele Unite”, casa sa adoptivă, o remarcă interpretată pe scară largă ca o referire la decizia Curții Supreme de luna trecută conform căreia nu există un drept constituțional la avort.

Soția lui Harry, Meghan, ducesa de Sussex, a declarat recent într-un interviu acordat revistei Vogue că ea și Harry au avut o reacție ”guturală” la hotărârea istorică.

”Cei mai vulnerabili suferă cel mai mult”

”A fost un an dureros și un deceniu dureros. Trăim într-o pandemie care continuă să facă ravagii în comunitățile din fiecare colț al lumii. Schimbările climatice fac ravagii și ele pe planeta noastră, cei mai vulnerabili suferind cel mai mult. Câteva minciuni și niște dezinformare, care vin cu prețul multor vieți, războiul oribil din Ucraina, anularea drepturilor constituționale de aici, din Statele Unite, suntem martori ai unui asalt global asupra democrației și libertății, cauze susținute de Mandela în timpul vieții”, a spus Prințul Harry de la tribuna ONU, cu ocazia Zilei Mandela, transmite BBC

”Avem obligația să dăm cât de mult – dacă nu mai mult – decât primim”, a spus Prințul, conform NBC New York. „Să căutăm ceea ce avem în comun, să dăm putere tuturor oamenilor să-și revendice democrațiile și să valorificăm memoria lui Mandela pentru a lumina calea de urmat.”

În ianuarie 2020, Harry și Meghan au demisionat din funcția de membri seniori ai familiei regale și s-au mutat în California de Sud, zona natală a ducesei, invocând presiunea insuportabilă a rolurilor lor și atitudinile rasiste ale presei britanice. Ei au vizitat Africa de Sud în 2019 împreună cu fiul lor, Archie, în primul lor turneu oficial ca familie, înainte de a renunța la îndatoririle regale.

William și Kate îi vor evita pe Meghan și Harry în vizita lor oficială din SUA

Ducele și ducesa de Cambridge vor pleaca foarte curând în America, dar sunt prea ocupați pentru a trece pe la Santa Barbra pentru a-i vizita pe Harry și Meghan. În timp ce Prințul William și Kate se pregătesc să viziteze SUA pentru un turneu important și pentru a găzdui ceremonia de decernare a Premiului Earthshot, ei nu se vor întâlni cu Prințul Harry și Meghan și se zvonește că îi vor evita. 

Se spune că programul lor este pur și simplu ”prea plin” pentru a-și face timp pentru o vizită.

Ducele și Ducesa de Cambridge găzduiesc Premiul Earthshot, care este acordat în fiecare an celor cinci câștigători pentru contribuțiile la îngrijirea mediului. Cu toate acestea, expertul regal Neil Sean, a dezvăluit că cei doi Duci de Cambridge sunt prea ocupați pentru a se întâlni cu fratele înstrăinat al lui William, scrie The Sun. 

Neil a afirmat pe YouTube următoarele: ”Ar fi situația ideală să își facă timp să se întâlnească. Când te gândești, ambii în aceeași țară departe de privirile indiscrete, unde e puțin mai ușor să scapi de mass-media de acolo, pentru că este un loc atât de vast. Cei doi plănuiesc un program plin, fără timp privat pentru vizite. Foarte galant și regal.” Citește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel