Vineri, 27 martie 2015, la Grupul Şcolar "Aurel Persu" din Târgu-Mureș a avut loc o comemorare a unirii Basarabiei cu România de acum 97 de ani, organizată de tinerii din grupul Dacii Liberi.
La eveniment au participat elevi, dar și profesori ai liceului.
S-a format o hartă a României mari cu ajutorul elevilor, s-au ținut cuvântări, iar formația Ecoul Daciei a interpretat cântece patriotice.
Evenimentul a fost unic în sensul în care așa ceva nu s-a mai organizat în școlile din România. S-a dorit ieșirea din tipar și sublinierea importanței unității naționale. Tinerii au fost receptivi și au luat parte la un eveniment ce îl vor ține minte ca fiind special.
Această acțiune a avut scopul de a aminti tinerilor români că toți românii, de embele părți ale Prutului, aparțin aceleiași națiuni, aceleiași culturi și vorbesc aceeași limbă, iar în contextual politic actual singura alternativă a Basarabiei, care să permită libertatea și prosperitatea locuitorilor săi, este unirea cu România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu