Deputatul PSD Radu Popa a comentat decizia unilaterală a Federației Maghiare de fotbal de a folosit harta Ungariei mari pe stadioane.
Publicitate
Radu Popa, deputat PSD, a fost invitat la interviurile DC News, unde a comentat decizia Federației de Fotbal din Ungaria de a folosi steaguri cu Ungaria mare pe stadioane:
„Federația Maghiară de Fotbal a anunțat că a obținut de la UEFA dreptul de a folosit harta Ungariei mari la meciuri. Ulterior UEFA a dezmințit și a spus că nu a aprobat așa ceva. Acum înțelegem că, de fapt, Federația Maghiară de Fotbal este cea care a spus că poate face acest lucru, deoarece UEFA a determinat că nu constituie rasism. Cum vedeți această problemă“, a întrebat jurnalistul Florin Răvdan.
„Dacă domnul Viktor Orban vrea să folosească harta Ungariei mari, am putea folosi și noi harta Daciei. Nu steagul României Mari, ci steagul Daciei“, a spus, precizând că este o glumă, la fel ca poziția Ungariei, deputatul PSD.
„Din cauza unor astfel de abordări, dar la alt nivel, am ajuns la războiul din Ucraina, când un cetățean a considerat că un teritoriu care nu-i aparține este, de fapt, al lui. A luat un tanc și s-a dus peste ucraineni peste noapte și i-a omorât în case. N-aș vrea să ajungem aici.
Modul ăsta în care Viktor Orban bagă bățul prin gard, vine în Transilvania și ține conferințe, are tot felul de oameni de afaceri pe care îi exportă în România și îi pune să cumpere imobiliare, cum e cazul unui tânăr care a apărut în Forbes, în Ungaria, iar acum face investiții pe aici. Nu m-aș grăbi să tratez problema periferic, ci aș privi-o cu atenție. Pe fond este o provocare“, a spus, la DC News, deputatul PSD Radu Popa.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV PNRR și reforma pensiilor speciale. Radu Popa (PSD): România nu își permite să piardă bani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu