EXCLUSIV  Hartmann analizează „trădarea” Croației și amintește de aderarea la Schengen: „Croația depinde enorm de finanțele Austriei”

H. D. Hartmann, analist de politică externă, a explicat atitudinea președintelui croat Zoran Milanovic față de războiul din Ucraina.

Președintele croat Zoran Milanovic a declarat recent că  peninsula Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014, nu va mai face parte niciodată din Ucraina. În plus, acesta a zis că țara pe care o conduce nu trebuie să se confrunte cu ceea ce el a numit „consecințe potențial dezastruoase ale războiului din Ucraina

Analistul de politică externă H. D. Hartmann și jurnalistul Val Vâlcu au discutat despre poziția președintelui croat, în contextul în care Ucraina are nevoie de arme pentru a respinge un posibil viitor atac al Rusiei, dar și în contextul acceptării Croației, pe 8 decembrie 2022, în Spațiul Schengen:

„Croația, premiantul Europei, afișează lipsa de solidaritate cu partenerii săi europeni și cu Ucraina“, a spus Val Vâlcu în începutul emisiunii Geostrategica:

Croația, prin vocea președintelui său, se raliază liniei austro-ungare, Viena-Budapesta, care acum 2 zile, prin vocile celor doi miniștri de externe, au anunțat că nu vor trimite armament greu în sprijinul ucrainenilor împotriva agresiunii ruse. Croația se raliază țării care i-a asigurat intrarea fără probleme în Schengen, Austriei, într-o totală contradicție cu valorile pe care Spațiul Schengen le asigură și promovează prin sprijinul acordat Ucrainei în acest război de agresiune rus.

Croația depinde enorm de finanțele austriece, de liniștea asigurată de Ungaria pe zona de emigrare, dar are o problemă cu acel culoar balcanic, pe unde trec foarte mult imigranți ilegali. Politica ei se înscrie într-o logică firească a vechiului Visegrad, care adoptase Croația din punct de vedere ideologic“, a spus Hartmann.

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  Hartmann: De ce cred că a mers, de fapt, Nehammer în Bulgaria

Hartmann: Croația confirmă linia anunțată de cei doi miniștri de externe ai Ungariei și Austriei

„Ceea ce m-a mirat a fost virulența tonului declarației. A fost extrem de dur, nu a vorbit fad, diplomatic, ci pătimaș, cu verbe și adjective folosite care dovedeau o stare personală de surescitare și negativitate față de Ucraina. Croația confirmă linia anunțată de cei doi miniștri de externe ai Ungariei și Austriei.

În Croația sunt două mici porturi LNG, construite de nemți, care or deveni foarte importante deoarece vor fi mărite pentru a asigura un echilibru economic în special Germaniei și Olandei“, a mai spus, la DC News, H. D. Hartmann.

CITEȘTE ȘI     -    EXCLUSIV  Nehammer, sub presiunea referendumului pe subiectul Rusia. Hartmann: Riști să ai surprize / Vâlcu vede un scenariu care ar ajuta România

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel