EXCLUSIV  Hărțuirea în școli și universități. Psihologul Radu Leca, despre testul suprem care poate reduce fenomenul: Nu va putea fi niciodată înșelat. Unic în Europa

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Psihologul Radu Leca a vorbit despre programul de prevenție a hărțuirii sexuale la nivelul sistemului de învățământ, program care include câteva teste importante la care să fie supuse toate cadrele didactice. Care sunt efectele hărțuirii sexuale și care este ”tiparul” profesorului hărțuitor? Aflați în rândurile de mai jos.

Alegeri prezidentiale 2024

Psihologul Radu Leca a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre programul care poate combate hărțuirea sexuală și pedofilia la nivelul sistemului de învățământ din România, dar și despre semnele care ar trebui să le atragă atenția elevilor și studenților că în fața lor se poate afla un posibil hărțuitor.

”La nivel național trebuie să fie implementat programul de control și prevenție realizat împreună cu Colegiul Psihologilor din România, cu o parte din cabinetele de psihologie clinică din România care vor adera la acest proiect pentru testarea psihologică extinsă a tuturor cadrelor didactice o dată la 6 luni.

Astfel, trebuie să fie realizate două tipuri de testare a cadrelor didactice, atât din școli, cât și din licee și în cadrul universităților din România: testul psihologic, la angajare, și testul psihologic bianual.

Alături de aceste două teste, mai trebuie să fie realizate, anual, o testare psihiatrică obligatorie și, de asemenea, testarea la 6 luni a tuturor profesorilor și a angajaților Ministerului Educației, cu privire la tot ceea ce înseamnă structura anti-drog. Aceste teste vor avea puterea necesară de a descoperi orice formă concretă de comportament deviant sexual”, a declarat psihologul Radu Leca pentru DC News. 

Mai mult decât atât, psihologul afirmă că ”în cazul în care Ministerul Educației va aborda această problemă, cu celeritate, cu o toleranță zero de fraudă, alături de Colegiul Psihologilor din România, alături de specialiștii dn Colegiul Psihologilor din România, poate fi realizat testul suprem ce nu va putea fi niciodată înșelat. Odată cu apariția acestei testări, care va fi unică în Europa, Ministerul Educației va deveni principalul pionier de suport european și internațional pe tot ceea ce înseamnă prevenție în rândul profesorilor a comportamentelor deviante și, evident, de combatere a pedofiliei. Odată cu apariția acestui program sute de mii de copii, elevi și studenți, și familiile lor vor fi într-o deplină siguranță, iar Ministerul Educației devine în acest fel principalul pionier în tot cea ce înseamnă lupta de combatere a pedofiliei la nivel mondial”, a mai spus Radu Leca.

Radu Leca: Nu vor avea nicio șansă să lupte singuri cu efectele dezastruoase

În contextul în care studenții sau elevii decid cu greutate să facă vreo sesizare cu privire la actele de hărțuire sexuală, printre motivele păstrării sub tăcere aflându-se rușinea sau poate chiar învinuirea, psihologul Radu Leca a afirmat că există câteva metode prin care se fac campanii de informare și de prevenție, astfel încât cei care trec prin astfel de situații să treacă peste rușine și să facă plângere acolo unde trebuie.

”Odată cu apariția, în urmă cu 10 ani, a tot ceea ce înseamnă Centre de Consiliere și Orientare în Carieră (n.r. CCOC), care trebuie să fie extinse și în cadrul liceelor și a școlilor, psihologi clinicieni, extrem de buni specialiști pe ceea ce fac, au ocazia să realizeze campanii de informare și de prevenție și să-i susțină în totalitate atât pe studenții hărțuiți, cât și pe colegii acestora, care au văzut hărțuirea și actul în sine.

În interiorul universităților, la nivel național, a fost înființat prin Ordin de Ministru, tot ceea ce înseamnă structură psihologică, psihoterapeutică și care deservește total gratuit studenții - Centre de Consiliere și Orientare în Carieră. Acestea pot realiza cea mai importantă muncă în vederea consilierii psihologice, combaterii a tot ceea ce înseamnă efecte adverse, total dezumanizante, care apar în urma hărțuirii sexuale de către profesori a studenților.

Avem deja specialiști angajați în aceste centre, ei trebuie doar scoși din birouri și duși în mijlocul studenților pentru a realiza campanii ample de informare, programul lor trebuie să fie mărit în următoarele luni de zile, de la 8 la 12 ore, având de a face cu dorința clară Ministerului Educației de a poziționa specialiștii în mijlocul studenților în campusurile universitare, pe holurile căminelor, având în mână broșuri, flyere și stick-uri cu înregistrări audio care conțin work-shop-uri care au această tematică”, a mai spus Radu Leca, adăugând că ”fără munca voluntară și deosebit de relevantă a psihologilor deja angajați în cadrul universităților, studenții nu vor avea nicio șansă să lupte singuri cu efectele dezastruoase care apar în urma hărțuirii sexuale”.

Care sunt efectele hărțuirii sexuale asupra tinerilor

Potrivit lui Radu Leca, efectele hărțuirii sunt multiple, putând sî ajungă sau chiar să depășească 50 de manifestări, cele mai multe dintre acestea fiind cuprinse în tulburarea de stres posttraumatic.

”Avem de-a face cu un element cumplit și distrugător care se numește tulburarea de stres postraumatic (PTSD). Aceasta conține elemente care transformă subiectul într-una dintre cele mai disfuncționale persoane care încearcă să se salveze.

Avem de-a face cu elemente care se numesc în felul următor:

- evitarea unor situații sau locuri asociate cu traumele din trecut,

- depresie și pierderea interesului pentru activități sau discuții cu colegii sau familia,

- stres și anxietate persistentă,

- insomnii îngrozitoare sau coșmaruri frecvente, care împiedică odihna adecvată,

- sentimente de vinovăție sau rușine,

- o tensiune musculară care face să vibreze tot corpul, constant,

- dureri fizice inexplicabile, scăderea capacității de concentrare și evident de memorie,

- o izolare socială crescută,

- agresivitate crescută sau iritabilitate excesivă,

- schimbări ale poftei de mâncare, sentimentul profund de gol interior,

- teama persistentă sau paranoia față de anumite situații sau persoane,

- gânduri recurente despre moarte sau autodistrugere și nu în puține rânduri, odată cu apariția PTSD-ului avem de-a face cu dorința de suicid din cauza rușinii care trece prin mintea studentului,

- speranță redusă în ceea ce privește propriul viitor,

- lipsa unui scop sau a unei direcții clare”, a mai spus psihologul care ținut să puncteze că ”aceste elemente pot duce până la încă 50 de manifestări și de efecte negative de acest tip”.

În contextul acestui număr mare de efecte asupra persoanei hărțuite, l-am întrebat pe psihologul Radu Leca cum se poate repara, dar mai ales dacă se poate repara trauma acestor tineri.

”Alături de psihoterapeutici sistemici și/sau psihoterapeuți care sunt acreditați în psihoterapii cognitiv-comportamentale, alături de psihologi clinicieni, pot primi o nouă șansă la o viață normală. Avem nevoie de specialiști angajați în cadrul CCOC care să fie puși la dispoziția, chiar și pentru 12 ore, a studenților, avem nevoie de profesioniști care să îi ajute pe acești studenți hărțuiți. Fără acești specialiști în sănătate mintală, studenții noștri nu vor putea trece niciodată peste aceste forme de abuz îngrozitoare”, ne-a spus Radu Leca.

Cum trebuie să aibă loc discuțiile dintre profesori și elevi/studenți

”Puterea” pe care o au profesorii în fața elevilor și studenților ar trebui să țină cont strict de raportul didactic, fără vreo altfel de apropiere. În acest sens, psihologul Radu Leca a ținut să puncteze că ”tot ceea ce înseamnă discuții între profesor și studenți, și în mod special între profesor și elev, trebuie să fie realizate în spații desemnate în universități și licee și care sunt monitorizate audio-video. Fără această  monitorizare oricine poate acuza pe oricine, chiar și pe nedrept”.

FOTO: Freepik @beststudio

Mai mult decât atât, ”pentru a preveni și pentru a proteja, atât studenții, cât și profesorii, de acuzații sau de false acuzații, universitățile, la nivel național, trebuie să creeze primul program pilot de consiliere și discuții purtate într-un singur spațiu, care va fi folosit de toți profesorii. El trebuie să fie compartimentat în camere, cu geamuri largi, spațiul trebuie să fie supravegheat audio-video.

Nu avem de ce să acceptăm niciun fel de interacțiune fizică, nu trebuie să acceptăm niciun fel de sugestie cu conținut sexual. Holurile universităților trebuie să fie supravegheate video, nu și audio, pentru a putea preveni orice formă de hărțuire, din partea oricui către oricine”, a explicat psihologul.

Portretul-robot al profesorului hărțuitor sexual

Întrebat dacă există semne care ar putea duce la ”portretul-robot” al profesorului hărțuitor sexual și care să îi pună ”în gardă” pe elevi sau studenți, psihologul a afirmat că există ”un set incriminatoriu” la care ar trebui ca aceștia să fie atenți și să acționeze în consecință.

”În mod special există un set incriminatoriu de elemente care vor apărea și care conțin: neliniște vizibilă în prezența studentului sau a elevului pe care profesorul vrea să îl agreseze, zâmbet larg care nu poate fi șters de pe față indiferent de tipul de discuție, dorința de apropiere nejustificată, cu scaunul tras cât mai aproape de elev sau de student, atingeri și gesturi prin care îndepărtează fire de păr inexistente sau pete de pe hainele elevului sau ale studentului, tonul blând care să favorizeze noțiunea de ton parental, multe alte elemente care apar în momentul în care fapta se întâmplă  au legătură cu transpirația abundentă  care apare pe corpul făptașului, a violatorului sau a pedofilului, în cazul elevilor, tremurul corpului, din cap până în picioare, salivația abundentă, lacrimi în ochi”, a explicat Radu Leca, subliniind că ”boala duce către asemenea tipuri de manifestări”.

În plus, ”ca psiholog, și aici trebuie să fac o notă distinctă, voi susține întotdeauna ca acești oameni să fie tratați în spitale de specialitate, chiar și 10 ani dacă trebuie. Ca tată, pot spune că acești oameni trebuie să fie închiși fără să mai vadă vreodată lumina zilei. Nimeni nu are dreptul să își bată joc de copiii noștri. Copiii noștri reprezintă viitorul României, ei sunt sfinți. Nu are nimeni voie să îți bată joc de ei. Acești oameni trebuie să fie trași la răspundere și închiși câte zile au”, a concluzionat Radu Leca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel