Hawaii. Un uragan ameninţă insulele din arhipelagul american

Uragan. Foto cu caracter ilustrativ
Uragan. Foto cu caracter ilustrativ

Un uragan de categoria a 3-a se îndreaptă spre Hawaii şi ar putea ajunge în unele insule din arhipelagul american în următoarele zile, a anunţat luni Centrul uraganelor pentru centrul Pacificului (CPHC), relatează AFP. 

"Uraganul Lane ar putea fi o ameninţare pentru mai multe insule hawaiene în această săptămână", a indicat CPHC într-un buletin de informare de la ora locală 17.00 (15.00 GMT), lansând un apel arhipelagului să supravegheze îndeaproape această formaţiune. Dacă "previziunea actuală a traiectoriei" se confirmă, o alertă pentru furtună tropicală sau pentru uragan ar putea fi instituită până luni seară pentru regiuni din Hawaii, a mai precizat centrul. 

Uraganul se deplasează cu o viteză de 22 km/h

Lane se deplasează cu o viteză de 22 km/h, fiind însoţit de vânturi care suflă în medie cu 205 km/h şi care ar urma să-şi păstreze intensitatea până marţi dimineaţă. Luni dimineaţă, formaţiunea se afla la 1.000 km de Hilo, oraş de pe coasta estică a principalei insule a arhipelagului. Arhipelagul Hawaii a fost deja ameninţat în august de un uragan major. Hector, care a ajuns la categoria a 4-a din cinci, a trecut în cele din urmă mult pe lângă insula principală, dar a provocat totuşi valuri mari pe o parte a coastelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel