AT&T a anunţat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului, rezultate care scot la iveală o evoluţie foarte bună pentru canalul HBO şi serviciul de streaming HBO Max.
Publicitate
În vreme ce Netflix se gândeşte cum să taxeze account sharing-ul fără crească şi mai mult „hemoragia” de abonaţi, HBO, unul dintre principalii rivali la nivel global, anunţă o creştere impresionantă a numărului de utilizatori, potrivit Money.
În primele trei luni ale acestui an, împreună, HBO şi HBO Max au ajuns la 76,8 milioane de abonaţi, ceea ce reprezintă o creştere trimestrială de 3 milioane de abonaţi şi una anuală de 12,8 milioane de abonaţi.
Mai mult, HBO arată că are suficient loc de creştere în Statele Unite, piaţă care a secat de multă vreme pentru Netflix. Aici, cele două servicii au atins 48,6 milioane de abonaţi, cu 1,8 milioane de abonaţi în plus faţă de trimestrul anterior şi cu 4,4 milioane de abonaţi în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
HBO Max a avut în favoarea sa şi extinderea din 8 martie, când s-a lansat în alte 15 ţări, inclusiv România. Serviciul Warner Bros. costă 5 euro la noi în ţară (3,3 euro pentru cei care s-au abonat în martie), mult sub abonamentul corespunzător al Netflix, care costă 12 euro în ţara noastră.
Serviciile HBO din abonamente au fost de 4 miliarde de dolari în această perioadă, ceea ce reprezintă o creştere de 4,4%.
Creşterea HBO şi HBO Max vine la puţin timp şi în contrast cu regresul înregistrat de Netflix, care a pierdut deja 200.000 de abonaţi în T1 şi se aşteaptă să mai piardă alţi 2 milioane de abonaţi în următorul trimestru.
Netflix studiază posibilitatea de a oferi un tip de abonament care să cuprindă reclame, în schimbul unui tarif mai mic, şi care ar putea fi disponibil începând de anul viitor sau peste doi ani, potrivit cofondatorului său, Reed Hastings.
Propunea a apărut în timpul unei intervenţii online cu investitorii, după ce Netflix a anunţat că a pierdut 200.000 de abonaţi în primul trimestru al anului 2022, perioadă în care a avut încasări nete de 1,597 miliarde de dolari, în scădere faţă de cele 1,706 de miliarde obţinute în anul precedent.
Citește întreaga știre AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu