Fady Chreih, CEO al Regina Maria, a fost prezent la evenimentul ”Health România”, trăgând un semnal de alarmă.
”De ceva ani, simțim că suntem implicați, ca și mediu privat, în discuțiile cu Ministerul Sănătății. Sunt de 9 ani în Regina Maria și nu pot spune că de 9 ani se întâmplă acest lucru. Sunt câțiva miniștri care au dat importanță sistemului privat de sănătate și ne-au ascultat. Credem că putem să aducem o contribuție semnificativă, atât din putere legislativ, cât și din punct de vedere al planului național strategic al Ministerului Sănătății. Regina Maria este prezentă în 16 județe și am făcut investiții în infrastructură medicală în ultimii ani de 75 de milioane de euro. Absolut toate profiturile pe care le-am făcut au fost 100% investite în infrastructură medicală, în creare de infrastructură medicală, spitale, centre de imagistică, laboratoare s.a.m.d.. Credem că înțelegem foarte bine nevoile pacienților din cele 16 județe și mai ne uităm cu atenție la încă 5 județe. E clar că nu poate să existe un sistem privat fără un sistem public și-n același timp credem că nu poate să existe un sistem public fără un sistem privat” a afirmat, în cadrul evenimentului ”Health România” despre sistemul de sănătate din România, organizat de DCMedia Group, Fady Chreih.
CEO Regina Maria a tras și un semnal de alarmă: ”Vedem cum alte țări au inițiativă și preiau inițiativă legislativă. Mă refer la UE, nu vorbesc de Germania sau Franța, ci mai aproape de zona noastră, ne uităm la Polonia sau Cehia. Credem că putem să fim un partener de dialog pe zona de legislație. Aș da un exemplu, ca să fiu concret. Telemedicina. Sunt din ce în ce mai puțini imagiști în România, medici care pot să interpreteze corect și precis și este nevoie de o legislație modernă, adaptată, pe care Polonia a adoptat-o în 2008, apropo de cum poate să fie remote interpretate lucrurile din punct de vedere imagistic. Sunt județe care au un singur medic imagist în România. Poate să facă remote de pe laptop, poate primi informația de oriunde. Pot sta zece medici imagiști în București și să interpreteze pentru alte județe. Credem că legislația e dificilă și greoaie și credem că putem să aducem valoare adăugată”.
Vezi mai mult în video:
Forumul „HEALTH ROMÂNIA: Radiografia sistemului de sănătate în 2019" a fost organizat de trustul de presă DC Media Group. Evenimentul, care a fost transmit simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News, DC Business și DC Medical, i-a avut ca parteneri principali pe Abbvie și Antibiotice Iași. Alături de ei, parteneri au fost Terapia (parte a Sun Pharma Company), Rețeaua privată de Sănătate Regina Maria, Pfizer, Roche, Servier și lanțul de clinici private Sanador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News