Am semnat contractul de lucrări pentru a construi la Galați primul heliport medical din această regiune dotat cu sisteme de aterizare pe timp de noapte și pentru a extinde parcarea supraetajată cu încă un etaj, adică alte 151 de noi locuri de parcare, a anunțat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
Astfel, după finalizarea lucrărilor, noua parcare supraetajată din curtea unității medicale va avea 466 de locuri de parcare.
Heliportul pe care va ateriza elicopterul SMURD va fi construit pe acoperișul parcării supraetajate din curtea Spitalului Județean și va fi conectat cu Unitatea de Primiri Urgențe prin intermediul unei pasarele și a două lifturi exterioare, astfel încât pacienții să fie transferați cât mai repede la serviciul de urgență.
Din păcate, pentru realizarea acestor lucrări este nevoie ca actuala parcare să fie închisă.
Până la emiterea ordinului de lucrări și închiderea parcării mai trebuie finalizate procedurile pentru desemnarea unui diriginte de șantier și obținute diverse avize și autorizații. În funcție de aceste proceduri va fi anunțată ulterior data închiderii parcării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News