Hellvig, SRI. Analiza "șefului spionilor" despre Ungaria, în atenția presei străine

Propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru conducerea Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a atras atenția jurnaliștilor străini cu analiza sa despre situația regională, îndeosebi despre "calul troian" Ungaria.

Într-un articol titrat "Șeful spionilor din România avertizează în legătură cu amenințarea din Ungaria pentru UE", portalul euractiv.com reia câteva pasaje dintr-o analiză publicată în presa română de Hellvig, în care liberalul atrage atenția cu privire la pericolul reprezentat de politica premierului maghiar Viktor Orban.

Părți ale aceluiași articol au fost reluate și de hungarianspectrum.org, unul dintre cele mai influente bloguri din Ungaria, adesea foarte critic la adresa regimului Orban. Autorul scrie însă, eronat, că Hellvig a fost numit la cârma serviciului de informații Externe, pe când Iohannis l-a nominalizat pe Hellvig pentru șefia SRI.

"Parteneriatul ruso-maghiar pune în pericol nu doar parteneriatul strategic româno-maghiar, tot mai gol de conținut din cauza ostilității naționaliste a Budapestei, ci și a interesele NATO și UE în zonă. României, prinsă în cleștele acestei antante otrăvite ruso-maghiare, îi revine rolul principal în apărarea valorilor democratice și al intereselor aliate în regiune", este pasajul care a atras atenția jurnalistei maghiare.

Citește și: Eduard Hellvig, viziune pentru România. Axa București-Londra-Washington, schimbată cu București-Berlin-Washington

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel